Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiNOI

Comunicat de presă al Partidului Naţional Român

|versiune pentru tipar||
PNR (astăzi NOI) / 7 iunie 2002
Partidul “Noua Opţiune Istorică”Recent, a avut loc şedinţa ordinară a Prezidiului Consiliului Republican al Partidului Naţional Român la care au fost examinate peste 50 de cereri de primire în rîndurile Partidului Naţional Român parvenite din judeţele republicii, inclusiv din partea unui grup numeros de solicitanţi — intelectuali, fermieri, business-meni etc. — din judeţul Ungheni. Este semnificativ faptul că majoritatea celor primiţi recent în rîndurile Partidului Naţional Român au studii universitare şi medii de specialitate, activînd în diverse domenii ale economiei naţionale, mulţi dintre ei fiind de vîrstă tînără.

Tot la această şedinţă, preşedintele Partidului Naţional Român, profesorul universitar Ion Buga, a comunicat că la iniţiativa PNR a fost reluat dialogul dintre partidele de dreapta: Partidul Naţional Român, Partidul Forţelor Democratice, Partidul Reformei şi Noul Partid Moldovenesc, privind fuzionarea lor într-o singură formaţiune.

La dialog sînt invitate şi alte partide, grupuri, business-meni, personalităţi politice şi toţi oamenii de bine.

/Timpul, an. II, nr. 22 (37), 7 iunie 2002/
  Declaraţie privind poziţia PNR faţă de alegerile locale