Congresul PRM
Congresul este organul suprem de conducere al Partidului. El are următoarele atribuţii:
- determină direcţiile principale ale activităţii politice a Partidului, strategia şi tactica lui;
- aprobă tezele fundamentale ale Programului Partidului;
- alege Consiliul Coordonator (CC) şi Comisia Centrală de Control şi Revizie (CCCR);
- deleghează pe o perioadă concretă împuterniciri speciale CC şi Biroului Permanent (BP);
- ascultă rapoartele şi dările de seamă ale organelor de conducere ale Partidului;
- adoptă platforma electorală a Partidului;
- adoptă hotărîri prin majoritate de voturi ale delegaţilor.
Congresul se convoacă prin hotărîrea CC nu mai rar decît o dată în 4 ani. Congresul extraordinar se convoacă la cererea Preşedintelui Partidului, BP sau a nu mai puţin de 1/3 din organizaţiile teritoriale.
Consiliul Coordonator PRM
- alege Preşedintele şi BP;
- activează în perioada dintre congrese;
- realizează coordonarea activităţii organelor centrale de partid cu a celor teritoriale şi le asigură susţinerea;
- acceptă lista candidaţilor, coordonează şi realizează activitatea Partidului la alegerile locale, cele prezidenţiale şi parlamentare;
- aprobă dările de seamă despre activitatea comisiilor şi organizaţiilor locale;
- lipseşte de calitatea de membru al CC membrii care nu-şi îndeplinesc obligaţiile şi/ sau întreprind acţiuni care contravin prevederilor Statutului, Programului sau hotărîrilor organelor de conducere;
- cooptează membri ai CC.
Consiliul Coordonator se întruneşte în şedinţe în caz de necesitate, la cererea a cel puţin 1/3 din membrii săi, prin hotărîrea BP, şi adoptă deciziile prin majoritate de voturi. Şedinţele CC sînt conduse de Preşedintele Partidului sau de unul din locţiitorii săi.
Biroul Permanent PRM
Biroul Permanent este organul permanent care analizează, planifică, coordonează şi organizează activitatea CC.
Biroul Permanent:
- realizează interacţiunea dintre organele centrale de partid şi cele locale teritoriale şi le acordă suportul necesar;
- ţine evidenţa membrilor de partid, efectuează colectarea cotizaţiilor de membru, asigurarea tehnică, informaţională şi materială a partidului;
- propune componenţa nominală a comisiilor şi audiază dările de seamă ale conducătorilor lor;
- creează, în caz de necesitate, alte organe care contribuie la prosperarea partidului.
Preşedintele PRM
Preşedintele Partidului este garantul respectării Statutului, Programului şi hotărîrilor organelor de partid.
Preşedintele:
- organizează şi controlează activitatea BP, cadrelor de partid;
- creează în cadrul Partidului o atmosferă de colegialitate, responsabilitate, transparenţă şi creativitate;
- emite dispoziţii asupra problemelor şi aspectelor curente din activitatea Partidului;
- semnează hotărîrile Congresului, ale CC şi ale BP;
- reprezintă Partidul în toate instituţiile republicane, cît şi internaţionale.
Comisia Centrală de Control şi Revizie PRM
Comisia Centrală de Control şi Revizie este aleasă pe un termen de patru ani de către Congres şi i se subordonează lui. Ea efectuează controlul asupra respectării legislaţiei în vigoare, Statutului, Programului Partidului, a hotărîrilor de partid, de asemenea, asupra utilizării mijloacelor şi fondurilor material-financiare. CCCR are dreptul exclusiv de a interpreta principiile Statutului şi ale altor hotărîri de partid, examinează interpelările şi declaraţiile membrilor de partid şi ale organelor de partid.
Şedinţele CCCR se convoacă după necesitate. Hotărîrile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor Comisiei.