Cel mai recent BOP a fost realizat în perioada 17 octombrie — 7 noiembrie 2010, pe un eşantion reprezentativ de 1104 de respondenţi, ceea ce corespunde marjei de eroare a eşantionării de ±3%. Interesul faţă de ultima investigaţie este dictat de faptul că e una preelectorală, desfăşurată în condiţii de influenţare a opiniei publice de către principalii concurenţi electorali[…]
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) doreşte să se revanşeze cu orice preţ. Liderii PCRM repetă constant că la 7 aprilie 2009 le-a fost furată victoria electorală repurtată cu două zile înainte. Astfel, miza alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 este revanşa, altminteri nu se recurgea la boicoturi, pe de o parte, şi încercări de depăşire a impasurilor provocate de aceste prin referendum şi alte acţiuni, pe de altă parte[…]
Indiscutabile sînt progresele pe care le-a făcut Moldova în 2010 pe dimensiunea integrării europene, şi alături de cele politice cele economice au avansat le fel de mult. Pe lîngă multitudinea de capitole şi dimensiuni ale potenţialului Acord de Asociere (AA) cu UE, discuţiile şi negocierile pe marginea Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ALSAC) sînt unele dintre cele mai importante[…]