Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 Monitoring→Politica→Relaţii externe

Relaţiile externe ale Republicii Moldova

Unul din aspectele de bază ale procesului de edificare a statalităţii Republicii Moldova l-a constituit formularea intereselor naţionale pe plan extern, elaborarea şi promovarea priorităţilor în politica externă, crearea şi consolidarea structurilor abilitate cu realizarea acestor priorităţi. Primele priorităţi în politica externă, după declararea independenţei la 27 august 1991, au vizat recunoaşterea Republicii Moldova în calitate de subiect al dreptului internaţional, aşezarea pe baze noi a relaţiilor cu fostele republici sovietice şi iniţierea relaţiilor diplomatice cu mai mulţi actori internaţionali importanţi din perspectiva intereselor naţionale. România şi Georgia au fost primele state care au recunoscut Moldova în calitate de subiect al dreptului internaţional. Etapa iniţială de afirmare a Moldovei pe plan internaţional s-a încheiat cu aderarea acesteia la ONU (1992).

În paralel au început a fi deschise primele misiuni diplomatice moldoveneşti peste hotare, proces însoţit şi de aderarea Republicii Moldova la un şir de organizaţii regionale, europene şi internaţionale.

În prezent Republica Moldova este parte la: CSI (1991); OSCE (1992, atunci — CSCE); OCEMN (1992); Consiliul Europei (1995); SECI (1995); CEI (1996); GUAM (1997); OMC (2001); PSESE (2001); PCESE (2006); CEFTA (2006).

În relaţiile cu statele vecine Republica Moldova a încheiat cu România Acordul cu privire la comerţul liber (1994), acord anulat o dată cu aderarea acestei ţări la UE; iar cu Ucraina Tratatul de bună vecinătate, prietenie şi colaborare (1992), şi Tratatul cu privire la frontiera de stat (1997). Relaţiile cu Federaţia Rusă se bazează pe numeroase acorduri bilaterale, cel mai important fiind Acordul cu privire la comerţul liber (1993), şi pe Tratatul de prietenie şi cooperare (2001).

Unul din principalii parteneri externi ai Republicii Moldova este SUA. Relaţiile Moldovei cu SUA s-au dezvoltat pe baze bilaterale, dar şi pe multiple baze multilaterale. În contextul relaţiilor cu NATO, Moldova s-a alăturat CPEA (1991, atunci — CCNA); Programului NATO “Parteneriatul pentru Pace” (1994) şi a încheiat Planul individual de acţiuni al parteneriatului RM-NATO (2005).

Principala prioritate de politică externă a Republicii Moldova o constituie în prezent integrarea europeană. Cadrul juridic al relaţiilor Republicii Moldova cu UE îl formează APC (1994/1998) şi Planul de Acţiuni RM-UE (2005). Planul de Acţiuni suplimentează APC şi conferă mai multă substanţă şi dinamism relaţiilor dintre Moldova şi UE. Obiectivul principal spre care tinde Republica Moldova în urma procesului de implementare a Planului de Acţiuni îl constituie asocierea la UE.

Instituţia abilitată cu promovarea şi realizarea politicii externe a Republicii Moldova este Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE).