versiune pentru tipar

1. Vor fi valabile alegerile din 10 iulie?

În prezent, cea mai importantă întrebare legată de alegerile noi ale primarului capitalei, preconizate pentru 10 iulie, este dacă la ele vor participa sau nu numărul necesar de alegători pentru ca scrutinul să se considere valabil. Legislaţia în vigoare stabileşte că alegerile locale se consideră valabile dacă la ele participă minimum o treime din numărul total de alegători incluşi în listele de votare. Datele statistice arată că în ultimii ani numărul alegătorilor incluşi în listele de votare în municipiul Chişinău s-a aflat în continuă creştere. Spre exemplu, dacă la alegerile locale din 2003 în municipiul Chişinău în listele de vot au fost incluşi 564 mii de alegători, apoi deja la alegerile parlamentare din 2005 - circa 618 mii de persoane. Deoarece de la alegerile parlamentare au trecut doar cîteva luni, putem presupune că această cifră practic nu va suferi modificări. Prin urmare, pentru ca alegerile din 10 iulie să se considere că au avut loc, la ele vor trebui să participe minimum 206 mii persoane.

Temerile că aceste alegeri ar putea să nu aibă loc se bazează pe mai mulţi factori. În primul rînd, unii observatori politici şi lideri de partide consideră că ziua desfăşurării scrutinului nu a fost aleasă reuşit, deoarece mulţi cetăţeni cu drept de vot se vor afla în concedii şi, prin urmare, nu vor participa la votare. Liderii şi observatorii menţionaţi susţin că puterea a obligat intenţionat CEC să stabilească data alegerilor pentru 10 iulie, pentru a diminua şansele reprezentanţilor opoziţiei. După cum bine se ştie, electoratul Partidului Comuniştilor în Chişinău îl reprezintă preponderent vorbitorii de limbă rusă şi bătrînii. Prima categorie este una disciplinată şi, în caz de necesitate, ar putea să-şi stabilească concediul în aşa fel încît pe 10 iulie să fie în Chişinău. Cît priveşte cea de-a doua categorie, reprezentanţii acesteia în genere nu pleacă la odihnă. Cu totul altă situaţie este în cazul alegătorilor candidaţilor democraţi - aceştia nu numai că sînt mai dezordonaţi, în raport cu alegătorii comuniştilor, dar şi mai puţin conştienţi de importanţa alegerilor. Practic, fiecare al doilea alegător democrat va prefera să meargă la mare decît să-şi piardă concediul din motive politice.

Însă ar fi naiv să credem faptului că ziua alegerilor a fost stabilită pentru 10 iulie doar pentru că aceasta convine actualei guvernări. De fapt, puterea nici nu avea pîrghii reale pentru a face acest lucru, căci CEC a fost obligată să răspundă unui demers al consiliului municipal de a organiza alegeri în capitală. Conform legislaţiei în vigoare, după adresarea consiliului municipal, CEC era obligată să stabilească data alegerilor pentru una din duminicile de la finele lunii iunie - începutul lunii iulie. Iar dacă această dată convine Partidului Comuniştilor din motivele expuse mai sus, apoi în cazul de faţă este vorba mai degrabă de o coincidenţă decît de un scenariu bine pus la punct de putere. În plus, participarea unui număr minim de alegători la scrutinul din 10 iulie şi nevalidarea rezultatelor alegerilor îi va lovi la fel de dureros şi pe comunişti şi pe democraţi. Prin urmare, guvernarea în cazul de faţă are aceleaşi interese ca şi opoziţia - alegerile din 10 iulie trebuie să aibă loc.

Un alt motiv de ce aceste alegeri ar putea să nu aibă loc rezidă în faptul că studenţii vor fi plecaţi din Chişinău şi nu vor putea participa la votare. Reprezentanţii unor partide de opoziţie deja s-au grăbit să afirme că şi în acest caz este vorba de un joc dirijat de putere, "care nu are interese ca studenţii să participe la votare, deoarece aceştia de obicei votează pentru democraţi". Însă există toate motivele pentru a presupune că, chiar şi dacă studenţii s-ar fi aflat în capitală în ziua votării, situaţia nu s-ar fi schimbat cu mult, deoarece această categorie de alegători, spre regret, este una foarte şi foarte pasivă. Spre exemplu, la precedentele alegeri parlamentare CEC a tipărit circa 42 de mii de certificate care acordau dreptul studenţilor din Chişinău să voteze în orice localitate a republicii vor dori, însă s-au prezentat pentru a ridica aceste certificate doar ceva mai mult de două mii de studenţi. Şi chiar din acei care le-au ridicat, nu toţi au participat la votare. Prin urmare, dacă studenţii s-ar fi aflat la 10 iulie la Chişinău nu ar fi putut influenţa decisiv nici rezultatele participării la votare în general şi nici procentajul acumulat de concurenţii electorali în particular.

O a treia mare temere rezidă în faptul că mulţi alegători, dezamăgiţi de ultimele evenimente politice, pur şi simplu nu se vor prezenta la votare. Este vorba, în special, despre alegătorii Partidului Popular Creştin Democrat, care reprezintă circa 15% în Chişinău, şi despre cei ai Partidului Social-Liberal, care reprezintă 1,5-2% în capitală. Deputaţii acestor partide, care pînă mai ieri promovau o pronunţată politică anticomunistă, au votat pentru realegerea lui Vladimir Voronin în funcţia de şef al statului şi au fost solidari cu comuniştii şi în alte acţiuni de importanţă majoră. Mulţi dintre alegătorii creştin-democraţi şi social-liberali sînt dezamăgiţi de comportamentul liderilor lor şi ar putea boicota alegerile. O situaţie relativ similară este şi în cazul alegătorilor social-democraţi (1,5-2%), care sînt dezamăgiţi de faptul că, oricîte eforturi nu ar depune, formaţiunea lor niciodată nu reuşeşte să obţină rezultate semnificative.

Toţi aceşti factori ar putea determina o prezenţă slabă la votare. Totodată, reprezentanţii CEC înclină să creadă că alegerile din 10 iulie mai degrabă vor avea loc decît viceversa. În primul rînd, ei atrag atenţie asupra faptului că la ultimele alegeri parlamentare în municipiul Chişinău au participat la votare circa 55% din alegători. Chiar dacă factorii menţionaţi mai sus vor determina o pasivitate sporită în rîndurile alegătorilor, aceasta va diminua procentajul participării la votare cu maximum 15-20%. Prin urmare, la votare oricum vor participa 35%-40% din alegători, ceea ce este suficient ca rezultatele alegerilor să fie validate.

CEC mizează mult pe locuitorii satelor ce fac parte din componenţa municipiului Chişinău. Numărul persoanelor cu drept de vot din aceste localităţi este de circa 100 de mii, dintre care la votare de obicei participă pînă la 70%. Prin urmare, o treime din numărul necesar de alegători pentru ca alegerile să se considere că au avut loc ar putea-o asigura suburbiile. Celelalte două treimi nu este exclus că le vor asigura alegătorii fideli ai principalelor partide - Partidul Comuniştilor, Alianţa "Moldova Noastră" şi Partidul Popular Creştin Democrat.

La momentul actual, situaţia în municipiul Chişinău este de aşa natură încît nimeni nu poate spune cu certitudine dacă alegerile din 10 iulie vor avea loc. Totodată, trebuie de menţionat că şanse în favoarea afirmaţiei precum că la alegeri vor participa numărul necesar de alegători sînt mai multe decît şanse pentru a afirma contrariul.

2. Şansele candidaţilor la funcţia de primar al capitalei

Specificul alegerilor din 10 iulie constă în faptul că, în premieră, nu există din start lideri incontestabili. Desigur, candidatul comuniştilor Zinaida Grecianîi şi candidatul independent Dumitru Braghiş au un oarecare avantaj, însă acest avantaj nu oferă certitudinea că anume unul dintre ei va fi primar. Cu o lună în urmă nimeni nu s-ar fi îndoit că anume candidaţii din partea Partidului Comuniştilor şi Alianţei "Moldova Noastră" vor lupta în realitate pentru funcţia de primar, însă, dat fiind greşelile comise între timp de partidele pe care le reprezintă ei, cît şi de însăşi candidaţii respectivi, situaţia s-a schimbat radical.

În opinia unor observatori politici, partidul de guvernămînt a comis o greşeală înaintînd-o pe Zinaida Grecianîi în calitate de candidat la postul de primar al capitalei, deoarece ea practic nu este cunoscută în capitală. De fapt, mai corect ar fi de spus că Zinaida Grecianîi este cunoscută, însă doar ca ministru, nu şi ca un specialist în restul problemelor arzătoare pentru Chişinău. Aceiaşi analişti susţin că guvernarea trebuia să înainteze fie un bun gospodar şi administrator, fie o personalitate cunoscută de către toţi. La prima etapă, se presupunea că anume aşa se va întîmpla şi în context erau vehiculate astfel de nume ca: ex-premierul Ion Sturza, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Stratan, şeful Camerei de Comerţ şi Industrie, Gheorghe Cucu, ex-ministrul Energeticii Iacob Timciuc, ex-ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor, Vasile Zgardan. Fiecare dintre persoanele menţionate erau mult mai potrivite pentru a fi înainte la funcţia de primar decît Zinaida Grecianîi, deoarece fie că sînt personalităţi a căror autoritate nimeni nu o pune la îndoială, fie că sînt persoane ce cunosc din practică problemele capitalei şi ştiu cum să le rezolve. Probabil, comuniştii au mizat pe faptul că ministrul Finanţelor va putea face ordine mai întîi în finanţele capitalei, după care, cu banii identificaţi, va purcede la soluţionarea problemelor Chişinăului. Însă aceasta este o filozofie electorală prea greu de înţeles pentru alegători, care ar prefera să vadă în fruntea capitalei mai degrabă un om care se pricepe cîte oleacă la toate, decît un bun specialist dar într-un singur domeniu.

În plus, spre deosebire de alegerile anterioare în capitală, de data aceasta candidatul comuniştilor va avea de înfruntat o concurenţă acerbă pe segmentul de electorat de centru-stînga. Aceasta pentru că cu aceeaşi alegători ca şi candidatul comuniştilor vor lucra alţi doi pretendenţi la voturile electoratului nostalgic după timpurile de altă dată şi electoratului pro-rus - Valeriu Klimenko şi Gheorghe Sima. Şi dacă cel din urmă poate miza maximum pe un procent, apoi Valeriu Klimenko, care este susţinut atît de formaţiunea sa "Ravnopravie", cît şi de cele două partide socialiste (Blocul "Patria-Rodina") poate acumula pînă la 8%. Aceasta pentru că pentru Valeriu Klimenko ar putea vota toţi alegătorii comunişti, dezamăgiţi de politica promovată de actuala guvernare în ultimul an.

Zinaida Grecianîi ar putea fi uşor dezavantajată şi de candidatul Partidului Democrat, Vladimir Guriţenco. În primul rînd, acesta ar putea fi votat de unii alegători comunişti mai moderaţi, cărora ar putea să nu le placă "prietenia" partidului lor cu social-liberalii şi creştin-democraţii. În al doilea rînd, Vladimir Guriţenco ar putea atrage de partea sa o bună parte din alegătorii din sectorul Botanica al capitalei, unde el este pretor şi are o imagine bună. Pînă în prezent, sectorul Botanica era considerat unul din punctele forte ale comuniştilor în capitală.

Toţi aceşti factori ar putea conduce la faptul că Zinaida Grecianîi va acumula în primul tur un număr de voturi mult mai mic decît prognozează analiştii politici (sub 40%). Desigur, nimeni nu pune la îndoială că procentajul obţinut îi va permite candidatului comuniştilor să acceadă în turul doi, unde şi se va da ultima luptă pentru postul de primar.

Deşi rămîne unul din favoriţii cursei electorale, Dumitru Braghiş ar putea să acumuleze un număr de voturi mult mai mic decît Alianţa "Moldova Noastră" în alegerile din 2003. Ex-premierul a refuzat să candideze din partea acestui partid, preferînd să se înregistreze în calitate de candidat independent. Analiştii politici presupun că astfel el a dorit să determine şi alte partide să-l susţină - Partidul Social-Democrat, Uniunea Centristă etc. Însă, aceasta îi va aduce mai multe daune decît avantaje lui Dumitru Braghiş. Mergînd independent, el poate cîştiga simpatiile celor pînă la 2% din alegători, care reprezintă electoratul social-democrat, şi celor circa 0,5% - electoratul UCM în Chişinău. Dar, totodată, respingînd oferta AMN, Dumitru Braghiş riscă să piardă susţinerea electoratului fostei Alianţe a Independenţilor (electoratul tradiţional al ex-primarului Serafim Urechean) şi electoratul fostului Partid Liberal (lider - Veaceslav Untilă). În total, este vorba de circa 15% din numărul alegătorilor din Chişinău.

În plus, candidînd independent, Dumitru Braghiş a întărit presupunerile că în interiorul AMN nu totul merge tocmai bine şi că acest partid s-ar afla în pragul unei sciziuni. Acest lucru ar putea avea o influenţă hotărîtoare asupra electoratului nedecis încă, care ar fi putut vota reprezentantul unui partid ce se pretinde principala formaţiune de opoziţie din ţară, dar niciodată nu va vota pentru "un rebel politic", care se reprezintă pe sine însuşi şi un grup de persoane redus ca număr. Situaţia creată face dificilă misiunea ex-premierului în aceste alegeri, care ar putea accede în turul doi numai pentru că ceilalţi candidaţi sînt şi mai slabi decît el.

În anumite cercuri se vorbeşte că şi candidatul PPCD de data aceasta va acumula un număr mult mai mic de voturi ca de obicei. Dacă pînă în prezent, candidaţii creştin-democraţilor acumulau 10-15%, apoi acum Gheorghe Susarenco este creditat doar cu 5-6%. Aceasta pentru că, în primul rînd, el nu este membru de partid şi nici un creştin-democrat cu stagiu, care ar atrage electoratul tradiţional al acestei formaţiuni, iar în al doilea rînd - pentru că PPCD are o imagine destul de şifonată în capitală, în rezultatul alierii în repetate rînduri după alegeri cu comuniştii.

Nu este exclus că o parte din electoratul PPCD, precum şi o parte din electoratul AMN ar putea trece de partea candidatului independent Mihai Severovan. Acesta este unicul candidat care ar putea fi susţinut de alegătorii liberali, deoarece anterior a făcut parte din partidul condus de Mircea Snegur şi apoi de Veaceslav Untilă, şi de alegătorii creştin-democraţi, fiind cel mai aproape dintre candidaţi de aspiraţiile lor. El are o imagine bună în ochii acestui segment de alegători.

Cît priveşte restul candidaţilor, în opinia mai multor analişti politici, aceştia pot spera la un procent neînsemnat din voturile alegătorilor.