versiune pentru tipar

1. Alegeri cu multiple semnificaţii

Alegerile noi pentru funcţiile vacante de primari urmează să se desfăşoare pe 27 noiembrie 2005 în treisprezece localităţi din Republica Moldova, inclusiv în municipiul Chişinău. În afara desemnării propriu-zise a primarilor care vor administra localităţile menţionate pînă la alegerile locale generale din luna mai 2007, alegerile au şi o semnificaţie importantă pentru estimarea tendinţelor dezvoltării sistemului de partide din Republica Moldova, precum şi pentru testarea efectelor legate de modificările introduse în Codului electoral în iulie anul curent.

În pofida semnificaţiei deosebite a alegerilor pentru funcţia de primar general al capitalei, în mod paradoxal, anume asupra lor planează pericolul absenteismului. Vara trecută alegerile primarului de Chişinău au eşuat din cauza ratei de participare sub nivelul obligatoriu de cel puţin 1/3 din numărul alegătorilor. În condiţii normale, rata de participare la alegeri a locuitorilor capitalei este cu aproximativ 10-15% mai joasă decît rata medie de participare pe ţară. De această dată, va intra în joc şi un factor complementar, cel al frecvenţei excesive de organizare a alegerilor, care poate amplifica factorul absenteismului "tradiţional" al chişinăuienilor.

Pentru a evita pericolul absenteismului, garnitura candidaţilor antrenaţi în lupta electorală ar trebui să facă un efort demn de atenţia alegătorilor şi al mass-media, ultimei revenindu-i un rol determinant în reuşita alegerii primarului de Chişinău. În acest context se poate afirma că dacă, în general, politica este percepută ca artă a posibilului, atunci Chişinăul, antrenat în alegeri noi ale primarului a treia oară în doar cinci luni, reprezintă un poligon electoral pentru tot felul de manevre politice şi testări.

2. Garnitura candidaţilor pentru funcţia de primar general de Chişinău

În pofida faptului că garnitura formată din cei opt candidaţi înregistraţi în competiţia pentru funcţia de primar de Chişinău pare să exceleze prin lipsa unor nume de cel mai mare calibru, totuşi ea poate imprima acestor alegeri o intrigă politică demnă de atenţia şi coparticiparea cetăţenilor, mai cu seamă că Partidul Comuniştilor (PC) şi Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD) sînt totuşi antrenate în mod implicit în aceste alegeri.

Garnitura celor opt candidaţi poate fi examinată după anumite criterii:

1. trei candidaţi, printre care Dorin Chirtoacă, reprezentînd Partidul Liberal; Eduard Muşuc, reprezentînd Partidul Social Democrat şi Oleg Cernei, reprezentînd Partidul Ecologist "Alianţa Verde" formează categoria politicienilor tineri. Aceştia se poziţionează pe diferite segmente ale spectrului politic - de la dreapta pînă la centru-stînga. Toţi au acumulat o anumită experienţă politică, participînd în campanii electorale şi politice în calitate de candidaţi sau lideri de referinţă. Din punct de vedere al pregătirii profesionale şi al resurselor financiare potenţialul lor este diferit. În clasificarea lui Jean Blondel formaţiunile pe care le reprezintă cei patru candidaţi pot fi calificate drept foarte mici cu un rating pe ţară, deocamdată, sub 5%. Oricum, potenţialul candidaţilor respectivi poate fi estimat datorită implicării anterioare directe a acestora în lupta politică şi electorală.

   Dorin Chirtoacă a devenit revelaţia scrutinului din 10 iulie, plasîndu-se pe cea de a treia poziţie în topul candidaţilor, imediat după favoriţii competiţiei. După alegerile parlamentare din 6 martie, în cadrul cărora Eduard Muşuc a fost cel mai activ candidat al social-democraţilor, el dă dovadă de tenacitate în efortul său de a se menţine în politică. Cel mai experimentat dintre tinerii candidaţi pentru funcţia de primar general de Chişinău este, totuşi, Oleg Cernei, care deţine funcţia de consilier municipal, fiind ales în cadrul alegerilor locale generale din mai 2003 din partea blocului electoral Alianţa Social Liberală "Moldova Noastră". Oferta electorală a acestuia din urmă relevă o foarte bună cunoaştere a problemelor urbei. Fără îndoială, acest triplet poate pune în evidenţă trăsăturile distinctive ale noii generaţii de politicieni, dar şi imprima dezbaterilor electorale elemente de intrigă şi show politic.

   Din mai multe considerente, candidatul Partidului Social Liberal (PSL), Olga Nicolenco, oarecum nu se înscrie în acest grup. Totuşi, formaţiunea pe care o reprezintă este rezultatul unui efort al lansării acum patru ani a tinerilor în politică, cu toate atuurile şi neajunsurile inerente. În acest sens, experienţa PSL-ului este veriga de legătură între două eforturi de lansare a tinerilor în politică. În condiţii de bunăvoinţă ar avea ce însuşi unii de la ceilalţi.

   Campania curentă reprezintă pentru aceşti candidaţi oportunitatea de a se manifesta nu doar de dragul efectului scintilator în mass-media, dar chiar pentru a se impune în calitate de politicieni care îşi pot ajuta formaţiunile să urce cel puţin o treaptă în ratingul partidelor. Faza "turbulenţei" prin care trece sistemul de partide din Republica Moldova, cauzată de migraţia punctelor de referinţă care au dominat viaţa politică din Republica Moldova în ultimii 15 ani şi de absenţa explicită a concurenţilor de prim rang, pare a oferi cea mai prielnică oportunitate pentru relansarea tinerilor lideri în "politica mare". Candidaţii respectivi pot demonstra o dată în plus că intrarea tinerilor în politică nu este în mod necesar o consecinţă a bunăvoinţei politicienilor afirmaţi deja, ci mai degrabă o consecinţă a curajului implicării directe, evident, bazat pe anumite virtuţi. De asemenea, ei au ocazia de a demonstra că sînt capabili de a-i ajuta pe semenii lor de vîrstă să învingă fenomenul absenteismului, vorbindu-le într-un limbaj accesibil, mai cu seamă cu unul dintre aceşti candidaţi, Dorin Chirtoacă, este autorul soluţiei acceptate şi inserate deja în Codul electoral pentru problema "votului studenţilor" din Chişinău.

2. duetul Valentin Krîlov, reprezentînd blocul "Patria-Rodina-Ravnopravie" (compus din Partidul Socialist, Partridul Socialiştilor şi Mişcarea Social-Politică Republicană "Ravnopravie"), şi Gheorge Sima, reprezentînd Uniunea Muncii "Patria-Rodina", formează segmentul candidaţilor cu opţiuni tranşante de stînga. Ambii candidaţi sînt politicieni experimentaţi, deţinînd în trecut funcţii de deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova, iar Gheorghe Sima a deţinut şi funcţia de ministru al Educaţiei în perioada 2002-2003. Ofertele lor electorale pun accentul pe un eventual suport din partea Federaţiei Ruse în soluţionarea problemelor cu care se confruntă Republica Moldova, în cazul accederii lor la cîrma municipiului Chişinău. În prezent, ambii candidaţi reprezintă formaţiuni foarte mici, care însă pot cunoaşte o evoluţie ascendentă, mai cu seamă după ce autorităţile Federaţiei Ruse au ameninţat Republica Moldova cu aplicarea sancţiunilor de ordin comercial şi economic. Deşi ambii candidaţi reprezintă formaţiuni cu viziuni pro-CSIste sau, mai degrabă, pro-ruseşti, între ele persistă neînţelegeri în cea ce priveşte dreptul de a utiliza label-ul "Patria-Rodina".

   Astfel, unul din scopurile reale ale celor doi candidaţi este să clarifice care din formaţiuni este mai credibilă în promovarea vectorului politic pro-CSIist. Cel de al doilea scop al candidaţilor respectivi ţine de a beneficia de tribuna electorală, adică de accesul la mass-media, pentru a încerca consolidarea segmentului electoral cu viziuni de stînga, prin critica fenomenelor sociale generatoare de inegalitate socială, dar mai ales, prin pledoaria în favoarea unui vector politic pro-rusesc, care ar contesta actuala politică internă şi externă a Republicii Moldova.

3. duetul Vasile Ursu şi Mircea Rusu face parte, de facto, din aceiaşi formaţiune politică - Alianţa Moldova Noastră (AMN), ba mai mult, din organele de conducere a acesteia. Totuşi, Vasile Ursu, care deţine funcţia de primar-interimar de Chişinău, este candidat independent, iar cel care reprezintă formaţiunea este Mircea Rusu. Există temei pentru a presupune că principala luptă electorală se va da de Ursu împotriva lui Rusu, sau invers. Supoziţia are la bază doi factori: AMN rămîne în categoria partidelor relativ mari, în pofida recentei scindări; candidaţii se bucură de suportul implicit sau explicit a celor mai importanţi lideri din Republica Moldova, aflaţi într-un permanent conflict politic de mai bine de trei ani.

   Astfel, conform ziarului Komsomoliskaia Pravda v Moldove, şeful statului şi liderul PC, Vladimir Voronin, a lăsat să se înţeleagă fără echivoc că partidul de guvernămînt îl va susţine pe candidatul independent pentru funcţia de primar de Chişinău, Vasile Ursu. Preşedintele Voronin a declarat explicit aceluiaşi ziar că "Puterea centrală va coopera cu orice persoană aleasă în funcţia respectivă. Faptul că cooperarea constructivă aduce roade o poate sesiza oricine..." În consecinţă, realizările bazate pe cooperarea puterii centrale cu primarul-interimar, enumerate de către şeful statului, s-au regăsit în oferta electorală a candidatului Vasile Ursu, care, de asemenea, pune accentul pe "stabilirea relaţiilor constructive cu autorităţile publice centrale şi Consiliul Municipal Chişinău"...

   Transferul de autoritate de la deţinătorii celor mai înalte funcţii în stat către anumiţi concurenţi electorali, precum şi suportul acestora de către partidele aflate la guvernare este o practică încetăţenită de mult în Republica Moldova. De ea a beneficiat şi fostul primar, Serafim Urechean, în alegerile pentru funcţia de primar de Chişinău în 1999. În prezent, inovaţia ţine în exclusivitate de comportamentul Partidului Comuniştilor (PC) şi a liderului acestuia, care în 2003 şi în vara anului curent au susţinut în calitate de candidaţi la funcţia de primar general de Chişinău persoane care nu erau membri ai formaţiunii respective. Efectul susţinerii a fost copleşitor, deşi candidaţii respectivi nu au putut obţine funcţia rîvnită. Tocmai prin aceasta, liderul PC a explicat inovaţia de a susţine un "candidat independent", dar care, de fapt, este membru al unei formaţiuni politice liderul căreia este principalul oponent al Preşedintelui Voronin.

   Este evident că pentru a face faţă concurenţei cu un candidat susţinut de partidul de guvernămînt, Mircea Rusu va avea nevoie de un suport pe potrivă, suport pe care i-l poate oferi doar liderul AMN Serafim Urechean, al cărui rating în Chişinău ar fi trebuit să rămînă încă foarte înalt. Deocamdată, este dificil a presupune ce metode de "transfer de autoritate" ar putea fi utilizate în acest sens. Spre exemplu, în 2003 Preşedintele Voronin participa uneori la întîlnirile cu alegătorii alături de candidatul PC la funcţia de primar, Vasile Zgardan. Cert este, că presa afiliată PC intuieşte un astfel de suport din partea lui Urechean pentru Rusu, luînd în consideraţie şi experienţa negativă a PC, şi anume faptul că cu cîţiva ani înainte de susţinerea de către PC a lui Zgardan, acesta din urmă fusese criticat vehement de către presa de partid. Paralelismul se observă acum în relaţia Urechean - Rusu, ultimul fiind cel mai virulent contracandidat al primului în alegerile pentru funcţia de primar de Chişinău din 1999.

   Aceste detalii ne demonstrează că intriga politică legată de modul de susţinere a celor doi candidaţi persistă şi poate avea un impact important pentru dezvoltarea sistemului de partide din republica Moldova. În acest sens, este menţionat şi faptul că, în realitate, AMN are în aceste alegeri trei candidaţi. Cel de al treilea candidat este Oleg Cernei, care a depus cerere de suspendare temporară a calităţii sale de membru al AMN, pentru a putea candida din partea Partidului Ecologist "Alianţa Verde". Acest detaliu pune în evidenţă două lucruri: AMN a reuşit pe parcursul celor doi ani de existenţă să atragă de partea sa un impunător potenţial uman; în prezent, în calitatea sa de opoziţie intransigentă, AMN are de înfruntat problema managementului acestui potenţial, problemă developată de recenta părăsire a formaţiunii de grupul social-democrat, în frunte cu Dumitru Braghiş, şi participarea membrilor AMN la alegeri în calitate de candidaţi sau cu susţinerea din partea altor formaţiuni.

   În acest sens, eventuala victorie a unuia din cei doi candidaţi va servi şi drept răspuns implicit la întrebarea: ce ar fi fost mai benefic pentru AMN, să promoveze o politică centristă, de cooperare situaţională cu dreapta ori cu stînga, sau să-şi menţină actuala politică de migrare spre aripa dreaptă a spectrului politic?

   Evident, dacă va învinge Ursu, atunci victoria lui ar putea fi folosită împotriva AMN drept dovadă a corectitudinii liniei centriste faţă de cea de dreapta. Mai mult s-ar putea ca Ursu să fie încurajat să nu părăsească AMN ci dimpotrivă, să devină lider al unui eventual curent centrist în AMN. O eventuală victorie a lui Rusu ar avea efectul exact invers, numai că învingătorul ar deveni un concurent extrem de puternic pentru ceilalţi aspiranţi la poziţiile de vîrf din cadrul formaţiunii. Încă o dovadă că intriga politică în aceste alegeri persistă cu prisosinţă.