versiune pentru tipar

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a declanşat în ultimele două luni o campanie furibundă de convingere a simpatizanţilor că nu există alternativă pentru blocarea alegerii şefului statului şi provocarea alegerilor parlamentare anticipate. Campania a culminat cu mitingul de protest al PCRM împotriva guvernării Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE). Protestul a fost prilejuit de ziua Revoluţiei din Octombrie. Astfel, manifestaţia PCRM din 7 noiembrie 2009 a avut menirea să elimine cel mai mic dubiu că PCRM este determinat să blocheze alegerea şefului statului, programată pentru ziua de 10 noiembrie.

Merită să fie trecute în revistă argumentele PCRM care ar justifica pledoaria pentru blocarea alegerii şefului statului şi provocarea unor noi alegeri parlamentare anticipate şi intrarea într-o nouă spirală a confruntărilor politice:

• după alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 componentele coaliţiei majoritare ale AIE au refuzat să negocieze cu PCRM pe marginea formării unei coaliţii de guvernare de centru-stînga;
• o eventuală votare de către deputaţii comunişti a candidaturii AIE, Marian Lupu, ar echivala cu subminarea şi chiar distrugerea PCRM. Acest vot ar justifica desprinderea lui Lupu de PCRM şi ar încuraja simpatizanţii formaţiunii să voteze pe viitor Partidul Democrat din Moldova (PDM), a cărui lider a devenit Marian Lupu;
• liderii AIE ameninţă constant exponenţii fostei guvernări, lideri şi membri ai PCRM, cu deschiderea dosarelor penale pentru presupuse crime şi cu puşcăria, fapt care aminteşte mai degrabă de exercitarea unui şantaj şi nicidecum nu încurajează cooperarea pentru deblocarea alegerii candidaturii AIE în funcţia de şef al statului;
• politica de cadre a AIE este subordonată formulei rigide a aşa-zisului algoritm de reprezentare, lucru ce poate conduce la substituirea profesioniştilor din serviciul public cu partinicii algoritmizaţi. Pericolul invocat nu pare a fi exagerat, luînd în calcul faptul că în eventualitatea unei lipse de profesionalism a partinicilor, eliminarea şi/sau substituirea acestora din structurile guvernamentale ar putea genera disensiuni în rîndul AIE şi duce la noi blocaje instituţionale;
• AIE încalcă normele constituţionale (potrivit PCRM, cîte 30 de articole odată), îşi recroieşte legislaţia după bunul plac cu scopul de a-şi realiza interesele imediate în detrimentul interesului public;
• AIE ignoră standardele sociale, stabilite în perioada guvernării PCRM, renunţînd la majorarea periodică a salariilor şi a altor plăţi sociale, iar incapacitatea de acumulare a surselor bugetare conduce la mărirea costului serviciilor publice;
• AEI încalcă principiul libertăţii presei, ţintind preponderent spre eliminarea presei de limbă rusă, lucru ce poate deteriora relaţiile interetnice din Republica Moldova;
• AEI are de gînd să scoată Republica Moldova din CSI, alipind-o la NATO, România etc.

Multe din argumentele PCRM invocate mai sus sînt valabile, dar mai multe sînt exagerări menite să justifice decizia de blocare a alegerii şefului statului. În acest context, contra-argumentele AIE sînt după cum urmează:

• PCRM a refuzat în mod deliberat invitaţia la dialog, transmisă imediat după constituirea AIE. Motivul invocat de PCRM a fost că nu credea în existenţa AIE, care a trebuit să se manifeste de o anumită manieră în procesul de preluare a pîrghiilor puterii pentru ca PCRM să-i perceapă existenţa în mod adecvat;
• Marian Lupu a fost desemnat drept candidat din partea AIE pe motiv că, potrivit sondajelor de opinie, se bucură de cea mai înaltă încredere din partea cetăţenilor, inclusiv din partea unui segment de votanţi ai PCRM. Refuzînd votarea lui la funcţia de şef al statului, PCRM contrapune interesul de partid intereselor celui mai numeros segment de cetăţeni;
• invocarea incapacităţii AIE de a menţine standardelor sociale stabilite în perioada guvernării PCRM este o ipocrizie în situaţia în care acesta din urmă i-a lăsat AIE drept "moştenire" o imensă gaură bugetară şi o economie aflată în descreştere cu aproximativ 5–6% în anul curent. În acelaşi context, PCRM i se aminteşte că a preluat în 2001 guvernarea cînd economia ţării se afla pe un trend ascendent, imediat după primul an de creştere economică de 2%, în 2000;
• AIE respinge învinuirile de suprimare a independenţei mass-media, argumentînd că doar înlătură blocajele şi rectifică ceea ce a fost făcut deliberat să servească interesele PCRM în perioada guvernării acestuia. Se are în vedere substituirea de către PCRM a principiului consfinţit de articolul 7 al Codului Audiovizualului, referitor la echilibrul şi pluralismul politico-social, cu propaganda "media-holding"-ul afiliat PCRM, care continuă şi în prezent;
• învinuirile că ar limita circulaţia informaţiei în limba rusă, de asemenea, sînt respinse invocîndu-se drept argument că este sancţionată doar încălcarea de către unii radiodifuzori a prevederilor Codului Audiovizualului, indiferent de limba în care emit. În acest context, PCRM i se aminteşte că pe cînd guverna a sancţionat şi nedreptăţit publicaţii de limbă rusă, politică redacţională a cărora nu i-a convenit. În plus, în timpul guvernării PCRM au fost încălcare drepturile organizaţiei "Prietenii Rusiei în Moldova", fiind respinsă de mai multe ori tentativa înregistrării organizaţiei respective;
• în privinţa atitudinii AIE faţă de CSI, NATO şi România, PCRM reflectă lucrurile aşa cum i-ar convine din punct de vedere al propagandei dezlănţuite împotriva AIE şi nu din punctul de vedere al realităţii obiective. Pe plan extern AIE încearcă să înlocuiască mimarea integrării europeane cu un proces autentic, să normalizeze relaţiile cu România, să deblocheze relaţiile cu Ucraina şi să redimensioneze relaţiile cu Rusia, embargoul căreia asupra exportului producţiei vinicole moldoveneşti, impus în 2005 ca urmare a deteriorării relaţiilor bilaterale, a distrus practic industria viti-vinicolă moldovenească etc.

Nu încape îndoiala că după opt ani de guvernare PCRM poartă răspunderea pentru starea de antagonizare profundă a forţelor politice din ţară şi polarizarea societăţii în baza antagonismelor menţionate. Liderul PCRM Vladimir Voronin a fost cel care după pierderea alegerilor locale din iunie 2007 a anunţat în mod public stoparea "parteneriatului politic", declanşînd, de fapt, un "război politic". Consecinţele acelui "război" se regăsesc şi în evenimentele tragice din 7 aprilie 2009. Alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 au fost declarate de liderul PCRM drept un plebiscit, pe care Vladimir Voronin l-a pierdut.

Pînă la 7 aprilie 2009 liderul PCRM Vladimir Voronin a avut excelenta ocazie să-şi realizeze visul, despre care a vorbit public, de a deveni un fel de Deng Xiaoping al Republicii Moldova. Însă nu a fost în stare să-şi depăşească reflexele şi să-şi realizeze acel vis. După "plebiscitul" din 29 iulie 2009, Vladimir Voronin a avut excelenta ocazie de a urma exemplul lui Charles de Gaulle, dar nici de aceasta nu a fost în stare. În cadrul mitingului din 7 noiembrie, sub sunetele melodiei cîntecului "Lupta continuă", liderul PCRM Vladimir Voronin şi-a făcut publice sentimentele ce-l copleşesc – obida că formaţiunea pe care o conduce a scăpat din mîni pîrghiile puterii. Potrivit lui, în situaţia creată, provocarea alegerilor parlamentare anticipate reprezintă singura posibilitate de a recuceri puteri politică în vederea restabilirii standardelor democratice şi sociale din anii guvernării PCRM.

În acest context, comportamentul AIE nu trezeşte nici pe departe admiraţie. Se pare că AIE tratează PCRM conform proverbului: "ce ai semănat, aceea vei culege". Nu este cel mai promiţător tratament, însă din el se poate desprinde avertismentul referitor la provocarea alegerilor anticipate – dacă PCRM va continua să "semene vînt, va culege furtună".

Nu încape îndoială că atît reprezentanţii PCRM, cît şi cei ai AIE, îşi iubesc ţara, mai ales atunci cînd este condusă de ei. Păcat de Republica Moldova!