Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2011DeclaraţiiDorin Chirtoacă

Laptopul tău îl susţine pe Dorin Chirtoacă?

|versiune pentru tipar| Dorin Chirtoacă, 20 mai 2011 | 

Tineretul Liberal a organizat astăzi, în Grădina Publică “Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Chişinău un flash-mob cu tema “Laptopul tău îl susţine pe Dorin Chirtoacă”.

În cadrul evenimentului, organizat în susţinerea candidatului PL la funcţia de primar de Chişinău, tinerii au instalat o urnă de vot pe Aleea Clasicilor şi au votat “simbolic” pentru Dorin Chirtoacă.

“Prin această acţiune ne exprimăm recunoştinţa pentru Dorin Chirtoacă, care ne-a oferit oportunitatea de a utiliza internetul fără fir în mai multe parcuri. De asemenea, este o susţinere pentru iniţiativele pe care le propune candidatul PL de a extinde accesul la internetul wi-fi în căminele studenţeşti, iar, ulterior, în tot municipiul Chişinău”, a declarat Preşedintele Clubului Studenţilor Liberali, Ion Bargan.

La propunerea jurnaliştilor, tinerii liberali au luat urna şi au mers cu ea la persoanele care erau în acel moment în parc. Tinerii au strâns mai multe voturi de la oamenii din parc, acest lucru demonstând încă o dată că majoritatea locuitorilor capitalei îl susţin pe Dorin Chirtoacă în cursa electorală pentru scrutinul din 5 iunie.

În 2009, zona de acces la internet prin sistemul Wi-Fi din Grădina Publică “Ştefan cel Mare” a fost declarată ca fiind simbol al libertăţii de exprimare şi acces la sursele de informare, acţiune realizată la iniţiativa Primarului Capitalei, Dorin Chirtoacă.

În prezent, 20 de licee din Chişinău sunt conectate la sistemul wi-fi cu deservire gratuită, precum şi câteva parcuri din Chişinău.

Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md