Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2011DeclaraţiiDorin Chirtoacă

Dorin Chirtoacă — cel mai generos mecenat al lecturii şi bibliotecilor

|versiune pentru tipar| Dorin Chirtoacă, 25 mai 2011

Dorin Chirtoacă, Primarul degrevat al municipiului Chişinău, a obţinut Premiul Naţional GALEX, acordat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, pentru cel mai generos mecena al lecturii şi bibliotecilor.

Premiul i-a fost înmânat astăzi, de către directorul general al Bibliotecii Naţionale, Alexe Rău, în cadrul unei ceremonii organizate cu acest prilej în incinta biliotecii.

Dorin Chirtoacă a primit şi un cub din partea organizatorilor, cu un corn rupt.

“V-am admirat acţiunile dumneavoastră pe parcursul a 4 ani, v-am admirat pasiunea pentru carte de care aţi dat dovadă. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut pentru ca Biblioteca Naţională să prospere. Motivul pentru care aţi primit acest premiu este susţinerea de către Primărie a Salonului Internaţional de Carte, pe care anual îl organizează biblioteca, dar şi a multor altor acţiuni culturale”, a precizat Alexe Rău.

Directorul Biliotecii Naţionale a făcut şi o scurtă descriere a cubului oferit în dar lui Dorin Chirtoacă, menţionând că acest cub, ca şi omul, are numai un singur corn pentru că al doilea i-a fost tăiat, pentru ca întreg organismul să tindă spre perfecţiune.

Mai în glumă, mai în serios, Alexe Rău a amintit despre o discuţie cu colegii săi din Cluj despre oamenii de la munte: “De ce la munte românii au mai multă demnitate? Pentru că acolo sunt munţii şi oamenii trebuie mereu să se uite în sus, la vârfurile munţilor. Noi nu avem ieşire la munte, dar, în lipsa munţilor, trebuie să avem un primar înalt”. Primarul a mulţumit pentru apreciere, menţionând că directorul este foarte inspirat. “Nu am mai auzit aşa comparaţie, dar gluma e glumă, cu toate că în fiecare se strecoară câte un pic de adevăr”, a spus Dorin Chirtoacă.

Ulterior, Dorin Chirtoacă, candidatul PL la funcţia de Primar General al municipiului Chişinău, şi-a prezentat priorităţile pentru perioada 2011–2015, precum şi realizările înregistrate în cei 4 ani de mandat.

Dorin Chirtoacă a menţionat că Primăria va continua să susţină Biblioteca Naţională în vederea implementării proiectelor ce ar permite înnoirea fondului de carte. “Sunt enorm de multe de făcut. Cum am reuşit să facem atâtea până acum, vă asigur că şi mai departe vom fi o echipă puternică şi va reuşi şi mai multe”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md