Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2011DeclaraţiiDorin Chirtoacă

Liberalii din Germania şi România îl susţin pe Dorin Chirtoacă

|versiune pentru tipar| Dorin Chirtoacă, 28 mai 2011

Dorin Chirtoacă, candidatul PL la funcţia de primar de Chişinău, a avut o întrevedere cu Roland Werner, secretar de stat în Ministerul Economiei, Muncii şi Transporturilor al Saxoniei, Germania şi Cristian David, senator PNL, vicepreşedintele Internaţionalei Liberale.

În cadrul discuţiei, la care a participat şi Preşedintele PL Mihai Ghimpu au fost abordate un şir de subiecte ce ţin de schimbul de experienţă dintre municipiul Chişinău şi primăria oraşului Dresda, din landul Saxonia.

“Am discutat diverse probleme şi am ajuns la concluzia că avem multe similarităţi. Am împărtăşit acelaşi trecut comunist şi avem aceleaşi obiectiv — de a transforma societăţile noastre în unele prospere, la acelaşi nivel social, economic şi politic. Vom continua cooperarea noastră trilaterală, pentru a face schimb de experienţă şi a susţine proiectele colegilor noştri din Republica Moldova”, a declarat Roland Werner, în cadrul unui briefing de presă.

La întrevedere a fost discutat subiectul dezvoltării economice a ambelor oraşe prin prisma tranziţiei de la o moştenire comunistă spre o administrare eficientă, liberală, în folosul cetăţeanului. Au fost stabilite priorităţile de cooperare în domeniul economic, ce ar permite crearea a noi locuri de muncă, susţinerea partenerilor europeni pentru proiecte de modernizare a drumurilor, fluidizării şi eficientizării traficului rutier şi continuarea proiectelor ce ţin de asigurarea cetăţenilor cu apă potabilă, precum şi modenizarea sistemului de canalizare după normele europene.

Cristian David, vicepreşedintele Internaţionalei Liberale, şi-a exprimat convingerea că oraşul Chişinău va continua parcursul său european. “Am venit la Chişinău pentru a ne arăta susţinerea faţă de echipa Partidului Liberal şi de a acorda un sprijin politic lui Dorin Chirtoacă. Totodată, ne exprimăm convingerea că primăria oraşului Chişinău va continua acelaşi traseu, al reformei şi dezvoltării, început în 2007, când Dorin Chirtoacă a fost ales în funcţia de primar al capitalei. În colaborarea noastră pe viitor, atât la nivel administrativ, cât şi la nivel politic, investim toată încrederea în viitorul primar de Chişinău, Dorin Chirtoacă”, a menţionat Cristian David.

Dorin Chirtoacă a convenit cu partenerii săi din Germania şi România să ridice la un nivel nou parteneriatul trilateral, atât pentru primăria oraşului Chişinău cât şi pentru celelalte primării din Republica Moldova, participante la viitoarele proiecte de cooperare trilaterală, Republica Moldova-Germania-România.

“Am convenit ca pentru următoarea perioadă să fortificăm cooperarea între Chişinău şi Dresda. Avem un trecut comun, problemele au fost aceleaşi pe care le are şi Chişinăul şi, reieşind din experienţa colegilor noştri din Germania şi România, să implementăm reformele necesare, pentru a moderniza oraşul Chişinău”, a declarat Dorin Chirtoacă în discursul său.

Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md