Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2011DeclaraţiiDorin Chirtoacă

Dorin Chirtoacă a aflat cum văd copiii viitorul oraşului Chişinău

|versiune pentru tipar| Dorin Chirtoacă, 17 iunie 2011

Dorin Chirtoacă a participat astăzi la acţiunea “Cum îşi văd copiii viitorul?”, în cadrul căreia circa 100 de copii din municipiul Chişinău, care s-au adunat în Grădina Publică Ştefan cel Mare, au redat prin desene cum vor ei să arate viitorul oraşului Chişinău.

“Am trecut prin momente ruşinoase pentru noi şi copii noştri. Aceste momente nu trebuie să se mai repete niciodată. Prezentul şi viitorul acestei ţări sunt copiii, cărora nu trebuie să le lipsească nimic. Astăzi, aici, am făcut o schiţă a viitorului nostru”, a remarcat scriitorul Iulian Filip, prezent la eveniment.

Copiii au fost plăcut surprinşi de faptul că Dorin Chirtoacă, primarul degrevat al municipiului Chişinău, a venit la întâlnirea cu ei cu un arici în braţe.

După ce au discutat despre viitorul oraşului Chişinău şi au desenat împreună, Dorin Chirtoacă şi-a notat doleanţele copiilor, promiţându-le că va face tot posibilul pentru a le transpune în viaţă.

“Copii îşi doresc un oraş modern, cu multe terenuri de joacă, cu un parc de distracţii, trasee turistice prin oraş, mai multe bazine, un aquaparc, drumuri mai bune, locuri de muncă şi salarii mai mari pentru părinţii lor, pace şi armonie în Republica Moldova. Aceşti copii sunt viitorul nostru, tot ce facem noi în prezent este pentru ca ei să aibă un trai decent şi oportunităţi egale de dezvoltare. Am văzut o maturitate în doleanţele lor, cunosc maturi care nu se pot lăuda cu aşa viziuni. Aceste alegeri care sunt pe ultima sută de metri sunt despre viitorul copiilor noştri şi viitorul nostru al tuturor”, a declarat Dorin Chirtoacă.

După ce picii şi-au exprimat doleanţele la microfonul instalat în faţa Monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, au mers împreună la Biblioteca pentru Copii “Ion Creangă” pentru a inaugura proiectul “Kilometrul 0 — Creanga şi crenguţele de aur ale cunoaşterii”, unde au fost primiţi cu drag de un grup de scriitori.

Acţiunea a culminat la Casa Greierului, unde copiii au desenat cu grafitti pe un perete special pregătit şi au organizat o expoziţie de desene. La final, ei au fost serviţi cu plăcinţele cu mărar, cireşe şi dulciuri.

Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md