Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2011DeclaraţiiIgor Dodon

Igor Dodon: Apel la corectitudine şi echilibru

|versiune pentru tipar| Igor Dodon, 16 mai 2011 | 

Mi-am lansat campania în Joia Curată, ca un semnal pentru contracandidaţi şi pentru cetăţeni că voi avea o campanie electorală echilibrată, cu un mesaj pozitiv, nepolitizat, axat pe probleme şi pe soluţii. Am considerat că acel semnal transmis de mine va fi înţeles corect şi va avea un ecou pe potrivă din partea tuturor contracandidaţilor mei.

Evenimentele din ultima vreme însă arată că există prea mare tensiune în acest scrutin. Apar tot felul de provocări, inclusiv la întâlnirile cu alegătorii, apar diversiuni electorale, falsuri, atacuri, inclusiv atacuri de hackeri, sunt aduse acuzaţii grave, se fac montaje, au fost înregistrate agresări ale candidaţilor electorali, ceea ce aruncă o pată urâtă asupra întregului scrutin.

Având în vedere că intrăm în faza finală a campaniei, mă simt îngrijorat de amploarea pe care ar putea s-o ia asemenea metode barbare de desfăşurare a campaniei electorale. Se ştie că pe ultima sută de metri, când atmosfera psihologică este înfierbântată la maximum, sunt posibile tot felul de provocări murdare şi lovituri din arsenalul PR-ului negru.

Pentru a evita asemenea cazuri şi situaţii, îi îndemn încă o dată pe toţi candidaţii să nu creăm un negativism generalizat, să nu creăm la cetăţeni dezgust şi dezamăgire, şi faţă de scrutin, şi faţă de contracandidaţi.

Haideţi să încetăm cu învinuirile gratuite şi cu diversiunile. Aceste diversiuni şi învinuiri poate gâdilă orgoliul cuiva, poate justifică nişte bani în plus puşi în conturile tehnologilor, dar nicidecum nu ne pun în lumină favorabilă pe noi, concurenţii electorali, şi, cel mai rău, trezesc antipatie la alegători.

Au rămas zile numărate până la sfârşitul acestei campanii electorale. Haideţi să vorbim despre realităţi, despre probleme, despre soluţii, despre cum vrem noi, cu toţii, să vedem municipiul Chişinău într-un viitor apropiat şi ce avem de gând să facem pentru dezvoltarea oraşului nostru.

Vă mulţumesc pentru înţelegere.

Sursa: dodon.md