Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2011DeclaraţiiRadu Buşilă

Radu Buşilă: Mulţumesc tuturor!

|versiune pentru tipar| Radu Buşilă, 4 iunie 2011
Le mulţumesc tuturor angajaţilor instituţiilor, liceelor şi companiilor cu care m-am întîlnit în această campanie electorală. Am abordat problemele oraşului în rezolvarea cărora m-am implicat pînă acum. Am preferat să atac problema, ci nu persoana, cu toate că uneori mi-a fost foarte greu… Sper că oamenii vor înţelege singuri cine este responsabil pentru starea actuală a lucrurilor. Am dorit să mă întîlnesc măcar acum cu cei care au hotărît pentru noi şi la uşa cărora am bătut pînă acum, însă datorită “egalităţii în şanse” nu am reuşit. Am auzit vorbe despre fapte măreţe şi despre tot felul de schimbări de la oameni care nu au nimic în comun cu asta. Am cunoscut mulţi oameni noi şi am obţinut experienţă. Am construit o echipă puternică de oameni sinceri, competenţi şi responsabili, cu o dorinţă nebună de a-şi schimba singuri viitorul! Am muncit cot la cot cu ei şi am văzut de ce este în stare fiecare. Am căzut cu ei uneori în brînci şi ne-am avîntat iarăşi în luptă. Sunt oameni în care poţi avea toată încrederea! Sunt mîndru de ei! Cu astfel de colegi poţi merge şi la război dacă este nevoie! Am investit în oameni, deoarece sunt cei mai de preţ! Şi sper că am reuşit! Le mulţumesc din suflet lui Victor, Dinu, Sergiu, Andrei, Alexandru, Ion, Denis, Luciei, Cătălina, Mihai, Vladimir, Ecaterinei, Vasile şi multor altor. Sunt sigur că cu ei voi reuşi! Aşa să ne ajute Dumnezeu!