Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2011DeclaraţiiVictor Bodiu

PLDM a intrat în cursa electorală pentru Chişinău

|versiune pentru tipar| Victor Bodiu, 18 aprilie 2011

Partidul Liberal Democrat din Moldova a depus luni, 18 aprilie, actele necesare pentru înregistrarea în campania electorală a candidaţilor la funcţiile de primar general al capitalei şi de consilieri municipali.

La depunerea dosarului, candidatul PLDM la fotoliul de primar general al municipiului Chişinău, Victor Bodiu, a declarat că la formarea listei PLDM s-a mers pe principiul profesionalismului, a oamenilor care şi-au demonstrat capacităţile profesionale în diferite domenii. În primii zece pe lista PLDM se regăsesc actualul preşedinte al CMC, Ghenadie Dumanschi, reprezentantul Guvernului în Chişinău, Sergiu Palihovici, viceministrul Educaţiei, Loreta Handrabura, regizorul, Sandu Grecu, directorul Liceului “Gh. Asachi”, Boris Volosatâi, precum şi viceprimarul, Mihai Furtună şi consilierul municipal, Pavel Caba.

Între priorităţile ofertei electorale a PLDM pentru Chişinău, Victor Bodiu a numit dezvoltarea economică, salubrizarea şi infrastructura municipiului. Bodiu a mai specificat că împreună cu echipa PLDM va reuşi să transforme Chişinăul într-un oraş frumos, european şi curat.

Conform tragerii la sorţi, candidatul PLDM, Victor Bodiu va figura cu numărul 2 în buletinul de vot pentru alegerile locale din municipiul Chişinău.

Sursa: www.pldm.md