Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriChişinău2011DeclaraţiiVictor Bodiu

Victor Bodiu: “Chişinăul are nevoie de o administrare eficientă”

|versiune pentru tipar| Victor Bodiu, 21 aprilie 2011 | 

Candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova la funcţia de Primar General al municipiului Chişinău, Victor Bodiu a prezentat astăzi, 21 aprilie, Angajamentul electoral pentru alegerile locale generale din 5 iunie “Împreună pentru Chişinău!”

Oferta echipei PLDM pentru municipiul Chişinău conţine 7 priorităţi: crearea de noi locuri de muncă bine plătite, confort termic şi aprovizionare cu apă potabilă la preţuri decente, reabilitarea drumurilor, modernizarea şi termoizolarea blocurilor de locuit, curăţenia şi spaţiile verzi, siguranţa cetăţeanului şi imaginea capitalei.

În particular, Victor Bodiu a menţionat că vor fi atrase investiţii pentru deschiderea a 15 întreprinderi industriale şi crearea a 25.000 de locuri de muncă bine plătite; vor fi instalate puncte termice individuale în fiecare bloc, ceea ce va reduce cu 20 la sută preţul apei calde şi a căldurii; vor fi reparate capital cca 100 km de stradă de importanţă orăşenească şi de sector şi vor fi pavate alte minim 10 străzi periferice; va fi acordat ajutor financiar şi logistic pentru termoizolarea blocurilor, ceea ce va reduce cu 30 la sută facturile pentru energia termică; va fi restructurat modul actual de organizare a salubrizării, va fi asigurată iluminarea integrală a străzilor şi semaforizarea tuturor intersecţiilor cu risc sporit de accidente; va fi stopată distrugerea centrului istoric al Chişinăului, iar strada Varlaam va deveni zonă pietonală şi de agrement. Bodiu a specificat că oraşul Chişinău merită să devină o urbe cu adevărat europeană, modernă şi prosperă. Iar pentru aceasta sunt necesare investiţii pe care el şi echipa PLDM se angajează să le atragă şi să le gestioneze cu maximă eficienţă. “Obiectivul meu şi al întregii echipe în această campanie este să prezentăm oamenilor viziunea noastră privind modernizarea Chişinăului. Le propunem un manager pentru Primărie şi o abordare a priorităţilor capitalei, pornind de la problemele reale ale locuitorilor municipiului Chişinău”, a declarat Bodiu.

Candidatul PLDM la funcţia de consilier, actualul preşedinte al Consiliului Municipal, Ghenadie Dumanschi a menţionat că echipa liberal democrată va aprofunda relaţiile cu Guvernul, mediul academic şi societatea civilă, pentru a asigura Chişinăului un viitor prosper şi sigur.

Un alt candidat la funcţia de consilier, viceministrul Educaţiei, Loreta Handrabura, a specificat că actualmente peste 11.400 de părinţi sunt în căutarea unui loc la grădiniţă, iată de ce va fi acordat suportul necesar pentru compensarea deficitului de locuri în instituţiile preşcolare.

Candidatul la funcţia de consilier, Ghenadie Ivaşcenco a menţionat că proiectele propuse de PLDM sunt realiste şi se vor materializa în rezultate concrete.

Prezent la eveniment, prim-vicepreşedintele PLDM, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă a spus la rândul său că PLDM merge în campanie cu cel mai bun candidat pentru Primăria Chişinău. “Victor s-a născut în capitală, iubeşte acest oraş şi ştie exact ce trebuie de făcut pentru ca municipiul Chişinău nu doar să dobândească o faţă europeană, ci să devină prin definiţie un oraş european”, a spus prim-vicepreşedintele PLDM.

Victor Bodiu a ţinut să precizeze că PLDM va realiza şi de această dată o campanie electorală curată, civilizată, fără atacuri la persoană. “Capitala nu are nevoie de polemici, ea are nevoie de o administrare eficientă”, a spus candidatul PLDM la funcţia de Primar General al mun. Chişinău.

Serviciul de presă al PLDM