Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2003DeclaraţiiBeASLMN

Sesizarea Blocului Electoral “Alianţa Social-Liberală Moldova Noastră”

|versiune pentru tipar| BeASLMN, 31 martie 2003
Către Comisia Electorală Centrală şi
Consiliul Coordonator al Audiovizualului

Prin prezenta, vă sesizăm în legătură cu atacurile verbale lansate la adresa Blocului Electoral “Alianţa Social-Liberală Moldova noastră” în cadrul emisiunii “Rezonans”, difuzate de postul de televiziune Moldova 1 al instituţiei publice naţionale a Audiovizualului Compania “Teleradio-Moldova” în ziua de 29 martie 2003. Blocul Electoral “Alianţa Social-Liberală Moldova noastră” este primul subiect electoral înregistrat la Comisia Electorală Centrală pentru alegerile locale din 25 mai 2003 şi s-a angajat să respecte legislaţia în vigoare din Republica Moldova, inclusiv legislaţia electorală, şi deciziile CEC, contînd pe aceeaşi atitudine din partea celorlalţi subiecţi electorali şi pe loialitate din partea instituţiilor statului implicate în acest proces politic legal sau vizate prin legislaţie şi prin deciziile CEC.

Avîndu-se în vedere că încă nu a fost adoptată decizia privind acordarea timpilor de antenă subiecţilor electorali, solicităm intervenţia Comisiei Electorale Centrale în vederea evitării folosirii abuzive, contra subiecţilor electorali angajaţi în cursa pentru alegerile locale, de către reprezentanţii sau apărătorii partidului de guvernămînt, care nu a reuşit deocamdată să creeze cadrul legal adecvat pentru transformarea Radioteleviziuni într-o instituţie cu adevărat publică, interesată să oglindească diversitatea de opinii, inclusiv politice, din Republica Moldova, conform prevederilor Rezoluţiilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova.

Pornind de la cele expuse aici, vă solicităm să întreprindeţi toate măsurile necesare pentru a se acorda Blocului Electoral “Alianţa Social-Liberală Moldova noastră” accesul la instituţia publică naţională a Audiovizualului Compania “Teleradio-Moldova” în vederea beneficierii de dreptul la replică pe postul de televiziune Moldova 1.

Serviciul de presă al ASLMN