Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2003DeclaraţiiBeASLMN

Apel către Preşedintele Republicii Moldova, dl Vladimir Voronin

|versiune pentru tipar| BeASLMN, 6 mai 2003
Partidul Liberal, în comun cu celelalte componente ale Blocul Electoral “Alianţa Social-Liberală Moldova Noastră”, aduce la cunoştinţa Preşedintelui Republicii Moldova, dl Vladimir Voronin, că pînă în prezent, nu a fost eliberat de sub arest dl Vasile Colţa, candidat pentru funcţia de primar al oraşului Hînceşti din partea BE “ASL Moldova Noastră”.

Amintim că, pe data de 18 aprilie a.c., Vasile Colţa, primar de Hînceşti, a fost reţinut ilegal de către colaboratorii Secţiei Procuraturii Generale pentru cazuri excepţionale. Arestarea lui Vasile Colţa s-a produs imediat după înregistrarea sa în calitate de concurent electoral.

“Alianţa Social-Liberală Moldova Noastră” şi-a exprimat indignarea în legătură cu acest caz şi a informat mass-media şi opinia publică din Republica Moldova, precum şi organismele internaţionale asupra modalităţii prin care actuala guvernare încearcă să influenţeze desfăşurarea campaniei electorale.

Cazul Colţa nu este unicul — se înregistrează şi alte acţiuni similare operate de guvernanţi împotriva subiecţilor electorali care reprezintă Opoziţia, prin procedee ce contravin normelor statului de drept. Prin compromiterea funcţionării instituţiilor democratice ale statului se afectează, însă, o dată în plus imaginea Republicii Moldova în exterior, reprezentanţii Puterii fiind responsabili de respectarea normelor constituţionale şi de asigurarea respectării principiilor democraţiei.

Prin această declaraţie, Blocul Electoral “Alianţa Social-Liberală Moldova Noastră” face apel către Preşedintele Republicii Moldova, solicitându-i să intervină pentru elucidarea cazului Vasile Colţa şi pentru soluţionarea lui prin redarea acestui concurent electoral a drepturilor sale conform legislaţiei, ceea ce va constitui o confirmare a dorinţei autorităţilor statului de a urma prevederile şi principiile democratice europene.

Serviciul de presă al BE “ASLMN”