Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2011DeclaraţiiPLDM

Un nou atac dur asupra PLDM

|versiune pentru tipar| PLDM, 9 mai 2011

Partidul Liberal Democrat din Moldova va sesiza Procuratura Generală, MAI şi CEC în legătură cu apariţia unul alt fals mediatic întitulat “Timpul Chişinăului”, distribuit la 8 mai, în cutiile poştale din capitală.

Despre aceasta a comunicat în cadrul unui briefing de presă coordonatorul staff-ului electoral al PLDM, Vadim Pistrinciuc, care a catalogat tipăritura ca fiind “un atac dur asupra PLDM”. Fiţuica are aceleaşi caractere de literă, rubrici ca şi “Timpul de dimineaţă” şi conţine o serie de articole denigratoare în adresa lui Victor Bodiu, cap de listă la funcţia de consilier municipal al PLDM pentru Primăria Chişinău.

Este al doilea caz în ultima perioadă, când persoane neidentificate falsifică ziare cunoscute în scopuri electorale, atacând în mod mişelesc PLDM. “Condamnăm vehement această strategie ilegală de luptă în campania electorală. Asemenea acţiuni mai aduc prejudicii de imagine şi discreditează mass-media”, a declarat Pistrinciuc.

Amintim că de la începutul campaniei electorale, PLDM a fost ţinta unor atacuri fără precedent: de la obstrucţionarea întâlnirilor cu alegătorii şi deteriorarea billboard-urilor până la atacuri directe la persoană şi calomnierea membrilor formaţiunii, inclusiv a conducerii partidului.

PLDM face un apel către toţi actorii politici să se abţină de la astfel de activităţi. Oamenii aşteaptă proiecte noi, soluţii concrete şi modalităţi de rezolvare a problemelor cu care se confruntă oraşele şi satele din Republica Moldova.

În context, PLDM îşi reafirmă angajamentul pentru o campanie electorală pozitivă, bazată pe o competiţie de idei, viziuni şi soluţii.

Sursa: www.pldm.md