Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2011DeclaraţiiPLDM

PDM manipulează grosolan opinia publică

|versiune pentru tipar| PLDM, 23 iunie 2011

Partidul Liberal Democrat din Moldova respinge acuzaţiile aduse de PDM şi le califică drept manipulare grosolană a opiniei publice, prin care se încearcă camuflarea negocierilor privind formarea unor alianţe la nivel local cu PCRM, demarate deja în teritorii.

“Motivul pentru care democraţii recurg la astfel de manipulări este căutarea unui pretext pentru continuarea discuţiilor dintre PCRM şi PD la nivel local, începute încă după turul I al alegerilor. Gestul democraţilor are rolul de a tensiona relaţiile din AIE la nivel local, precum şi de a distrage atenţia opiniei publice de la unele probleme grave din societate”, a declarat Victor Bodiu în cadrul unui briefing de presă.

Prezent la conferinţă, primarul oraşului Cricova, Valentin Guţan, vizat direct în comunicatul emis de PDM, şi-a exprimat regretul şi nedumerirea faţă de comportamentul colegilor democraţi. Guţan a precizat că democraţii au participat la şedinţele consiliului orăşenesc şi au votat împreună cu celelalte partide din AIE toate deciziile adoptate.

Partidul Liberal Democrat din Moldova reaminteşte colegilor din PD că fac parte din Alianţa pentru Integrare Europeană şi îi îndeamnă să manifeste decenţă, să renunţe la manipulări şi să dea dovadă de respect faţă de cetăţeni.

Reamintim, de asemenea, că anume preşedintele PLDM, Vlad Filat, a fost iniţiatorul semnării unui document privind consolidarea AIE la nivel local şi, în acest context, ne reafirmăm angajamentul de a nu va face alianţe cu comuniştii.

Serviciul de presă al PLDM