Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2005DeclaraţiiBMD

Comunicat de presă al Blocului “Moldova Democrată”

|versiune pentru tipar| BMD, 16 martie 2005
Blocul Moldova Democrată examinează varianta înaintării propriului candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. Această posibilitate s-a analizat în cadrul întrunirii de astăzi a celor 34 de candidaţi ai BMD, care vor accede în Parlament. Propriul candidat ar fi o alternativă clară a concurentului din partea PCRM şi va ilustra respectarea angajamentului BMD de a refuza votarea unui Preşedinte comunist. Pentru a reprezinta plenar interesele alegătorilor săi şi a promova obiectivele platformei sale electorale BMD va insista asupra respectării pluralismului politic proporţional şi echitabil în cadrul viitorului Parlament.

BMD a început identificarea variantelor nominale a candidatului său la Preşedinţie. Primul criteriu este calitatea de personalitate publică reprezentativă pentru Republica Moldova, inasociabilă cu comunismul. Se mizează şi ca potenţialul candidat să atragă cât mai multe voturi ale deputaţilor din celelalte fracţiuni ale viitorului Parlament. Evident, el trebuie să exprime aspiraţiile naţionale: angajamentele de integrare europeană, de recunoaştere a valorilor naţionale şi general-democratice, precum şi de asigurare a integrităţii teritoriale şi de ridicare rapidă a nivelului social-economic a ţării.

Înaintarea din partea BMD a unei personalităţi cu asemenea calităţi va impune fracţiunea majoritară să demonstreze ce pune mai presus: consensul naţional în numele integrării europene sau ambiţia liderului său de a păstra controlul asupra tuturor sferelor vitale ale statului.

Deocamdată, liderul comunist a revenit la ritorica şi metodele vechi — coruperea şi şantajul politic. Voronin imediat după alegeri a dat de înţeles, că respinge orice dialog civilizat şi că va găsi metode să atragă câţiva deputaţi din alte fracţiuni. Deşi total neeuropean, acest anunţ postelectoral putea fi trecut cu vederea. Dar maşina represivă a trecut deja de la corupere la şantajul direct asupra viitorilor deputaţi. Acest fapt începe să spulbere mirajul cu schimbarea la faţă a comuniştilor.

Centrul de presă al BMD