Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2005DeclaraţiiPSDM

Un nou abuz al companiei Teleradio Moldova

|versiune pentru tipar| PSDM, 18 ianuarie 2005
Partidul Social-Democrat din Moldova apelează încă o dată la mass media şi societatea civilă din ţară, precum şi la organismele internaţionale acreditate la Chişinău solicitîndu-le să ia atitudine fermă faţă de modul în care organele mass media subvenţionate de guvern, în primul rînd Compania Teleradio Moldova, continuă campania de discriminare a concurenţilor electorali angajaţi în campania pentru alegerile parlamentare.

La 12 ianuarie anul 2005 Partidul Social — Democrat din Moldova s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 6 martie în cadrul unei întîlniri cu reprezentanţii mass media, ai ambasadelor acreditate la Chişinău, precum şi cu simpatizanţii PSDM găzduită de hotelul “Dedeman”. La eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai marii majorităţi a organelor de presă din Republica Moldova, în primul rînd ai Companiei publice Teleradio Moldova, ca unul din posturile de televiziune care, în virtutea statutului său de companie publică, precum şi a angajamentului de a adopta un comportament echidistant în campania electorală, este obligată să informeze opinia publică despre acţiunile cele mai importante ale tuturor concurenţilor electorali.

Compania TVM a ignorat invitaţia la lansarea PSDM în campania electorală, iar în buletinele de ştiri difuzate nu a reflectat în nici un mod evenimentul.

În acelaşi timp, în buletinele de ştiri de a doua zi, 13 ianuarie 2005, TVM a pus pe post reportaje ample despre conferinţa de presă a Partidului Comuniştilor, prezidată de Vladimir Voronin, preşedintele partidului, găzduită de un alt organ mass media subvenţionat de guvern, Moldpress. Atenţia mare pentru o conferinţă de presă a partidului de guvernămînt şi ignorarea totală a evenimentului lansării campaniei electorale a PSDM, demonstrează o dată în plus că atît Partidul Comuniştilor, cît şi Compania Teleradio Moldova, au instituit un regim de blocadă informaţională în raport cu alţi concurenţi electorali, prin care are loc, de fapt, fraudarea alegerilor de la 6 martie.

TV Moldova 1 insistă asupra atitudinii sale de boicot faţă de PSDM şi astăzi, 18 martie, nu a fost prezent nici un reporter al televiziunii publice la conferinţa în cadrul cărei PSDM a declarat pentru presă că decizia posturilor de televiziune PRO TV Chişinău şi ORT Moldova de a nu reflecta campania de alegere a deputaţilor în Parlament şi a nu plasa publicitate electorală contravine obligaţiunilor mijloacelor de informare în masă de a informa.

Partidul Social-Democrat din Moldova solicită imperios Companiei Teleradio Moldova să se conformeze obligaţiilor şi angajamentelor sale de companie publică şi declară că va monitoriza cu maximă atenţie în continuare comportamentul TVM în prezenta campanie electorală. Totodată declarăm că în cazul în care astfel de incidente se vor repeta ne rezervăm dreptul de a protesta pe toate căile legale, inclusiv prin pichetarea sediului TVM.

Serviciul de presă al PSDM