Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2005DeclaraţiiPSDM

Raportul PSDM cu privire la fraudarea alegerilor

|versiune pentru tipar| PSDM, 28 februarie 2005
Partidul Social Democrat din Moldova definitivează perfectarea raportului privind fraudarea totală a alegerilor de către partidul comuniştilor. Acest raport, în format internaţional, va fi prezentat pe 7 martie opiniei publice, organismelor internaţionale abilitate în monitorizarea procesului electoral.

Raportul va cuprinde toate fraudele înregistrate de grupul juridic al PSDM, inclusiv arestarea candidaţilor la funcţia de deputat, controlul total asupra justiţiei, mass media publice şi celor private, îngrădirea accesului la alegători prin reţinerea regulată a agitatorilor pe întreg teritoriul RM şi interzicerea arendării sălilor şi locurilor publice pentru organizarea întrunirilor, intimidarea susţinătorilor partidului şi a agenţilor economici care colaborează cu PSDM, un şir de alte încălcări şi abuzuri.

O atenţie deosebită va fi acordată îngrădirii dreptului cetăţenilor la vot. PCRM a privat, practic, tineretul de dreptul constituţional de a-şi exprima opţiunea de vot, a îngrădit accesul la urne pentru cetăţenii din Transnistria şi de peste hotarele ţării.

Hotărârile CEC şi CCA, care au favorizat în exclusivitate partidul comuniştilor, demonstrează că aceste instituţii sunt total controlate de putere. Recentele hotărâri ale CEC şi CCA, adoptate la indicaţia directă a Preşedintelui PCRM, tov. Voronin, privind dezbaterile electorale, adoptate cu doar o săptămână până la încheierea campaniei, confirmă o dată în plus acest fapt. Farsa comunistă cu denumirea “alegeri libere ţi corecte” continuă. Este culmea cinismului regimului comunist, care mai încearcă să inducă în eroare opinia publică internaţională.

PSDM declară în mod repetat, că alegerile fraudate nu pot fi declarate legitime şi, în nici un caz, nu exprimă voinţa poporului. Partidul comuniştilor uzurpând toată puterea în stat, a făcut uz de toate metodele, absolut inadmisibile într-o societate democratică.

Apelurile comunităţii internaţionale, Rezoluţia Parlamentului European, Declaraţiile Departamentului de Stat şi Senatului SUA, Declaraţia Dumei de Stat a Rusiei demonstrează că regimul comunist este ireparabil, nu acceptă prin definiţie normele civilizate şi democratice de comportament. De aceea acest regim totalitar, care este o ruşine a Europei trebuie să plece şi va pleca pe 6 martie.

Centrul de presă al PSDM