Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009DeclaraţiiAMN

PCRM cu TRM au compromis dezbaterile

|versiune pentru tipar| AMN, 9 martie 2009

Astăzi încep dezbaterile electorale la Compania “Teleradio-Moldova”, eveniment aşteptat de public, dar compromis din start de conducerea acestei instituţii. Alianţa Moldova Noastră consideră că şi la acest compartiment al campaniei electorale asistăm la o conspiraţie a conducerii TRM cu staff-ul electoral al PCRM, partid ce-şi foloseşte până la capăt pârghiile oferite de aflarea la guvernare.

În mod firesc, dezbaterile la radio şi televiziunea publică ar fi trebuit să fie emisiuni distincte şi ample, în care cetăţenii Republicii Moldova să poată urmări încrucişarea de poziţii între principalele forţe politice ale ţării, principalii concurenţi electorali. S-a făcut totul, însă, pentru a lipsi publicul de această posibilitate. Modul în care sunt organizate şi orchestrare dezbaterile electorale la TV Moldova 1 şi la Radio Moldova urmăreşte un singur scop: banalizarea uneia dintre cele mai importante arene politice în campania electorală 2009.

S-a programat o multitudine de emisiuni scurte, cca 120 în total, la tv şi la radio, în care participă doar câte 2 concurenţi electorali, majoritatea disputelor fiind irelevante pentru politica efectivă din Republica Moldova. Astfel, PCRM, ştiind că este responsabilă de dezastrul din ţară şi având o conducere laşă, a minimizat pentru sine pericolul de a se confrunta cu adversari redutabili, principalul fiind, evident, Alianţa Moldova Noastră. Iar puzderia de dezbateri irelevante va naşte doar iritare printre telespectatori, mai ales că afectează grila cu care ei sunt obişnuiţi.

Sunt şi alţi radiodifuzori, care au anunţat că vor organiza dezbateri. Unii dintre ei promit şi au dovedit capacitatea de a le concepe mult mai calitativ şi interesant pentru public, alţii mai puţin. Dar, în general, atragem atenţia observatorilor asupra reglementării ambigue a acestui compartiment de către CCA şi Comisia Electorală Centrală, fapt care a şi pregătit terenul pentru manipulările puterii comuniste, care discreditează dezbaterile electorale de la “Teleradio-Moldova”şi pot duce la creşterea absenteismului în ziua votării, pe 5 aprilie 2009.

Centrul de presă al AMN