Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009DeclaraţiiMAE

La Cahul, MAE şi-a prezentat foarte bine echipa pentru Parlament şi Guvern

|versiune pentru tipar| MAE, 4 martie 2009

Duminica, la Cahul, a avut loc prezentarea echipei de candidati pentru Parlament si a echipei guvernamentale a concurentului electoral Miscarea Actiunea Europeana, pe ale carei liste merg si fostii membri ai Partidului National Liberal. Aici este alocutiunea mea si a tinerei membre a PNL Romina Braguta. Tot la Cahul, echipa MAE i-a comemorat pe participantii la razboiul de la Nistru si le-a acordat un sprijin material.

Dragi prieteni,

Sintem bucurosi ca participam impreuna la alegeri — este un drept si o datorie a noastra, a celor ce dorim sa depunem eforturi pentru a scapa de guvernarea comunista antinationala si corupta

Sintem aici cei ce am fost membri ai PNL si astazi candidam pe lista MAE, ca si cei care sunt, in continuare, membri ai PNL — formatiune ce sprijina lista Miscarii Actiunea Europeana. Vreau sa va multumesc tuturor pentru fidelitate si implicare, vreau sa apreciez vointa noastra de a fi alaturi in aceasta campanie grea.

Am fost, timp de doi ani, presedintele PNL si consider ca viitorul congres, de unificare, intre PNL si MAE, pe 9 Mai, de Ziua Europei, va fi o relansare a fortelor politice proeuropene, ce urmaresc un singur scop, un scop sincer si curat — ca Republica Moldova sa devina membra a Uniunii Europene, alaturi de democratiile liberale. Va multumesc pentru ca participati la acest proces politic si electoral, la aderarea noastra la Polul proeuropean, unde ar trebui sa se regaseasca toate fortele politice care, cu adevarat, doresc europenizarea Republicii Moldova.

Noi, cei ce participam la alegeri pe lista MAE, nu facem parte din clanuri mafiote si nu urmarim decit interesul national — de a merge in Europa. Numai acolo ne vom putea apara identitatea nationala, vom avea libertatea constiintei, vom fauri un stat de drept si ii vom vedea pe copiii nostri mai fericiti decit generatia noastra.

Noi, cei ce ne-am regasit pe lista MAE si toti cei ce sprijinim aceasta lista, optam pentru un stat de drept si o politica externa clara, pentru o clasa politica necorupta, ce va scoate Moldova din saracie si izolare.

Noi ne-am apropiat si mergem impreuna pentru ca privim la fel mai multe lucruri — noi dorim sa schimbam actuala clasa politica santajabila si corupta din Republica Moldova, vrem sa avem o justitie independenta si dreptate pentru toti, vrem locuri de munca aici, acasa, vrem ca parintii sa fie alaturi de copii si studii pentru tineri in toata lumea.

Noi vrem o alta Moldova, noua, europeana, fara comunisti. Sa mergem cu totii la urne si sa votam MAE!

Romina Braguta:

Dragi prieteni,

Fac parte din generatia tinara si, alaturi de toti tinerii din Cahul si de tinerii veniti de la Chisinau, suntem bucurosi sa facem o echipa cu seniorii, cu Dumneavoastra, cei care candidati pe lista MAE si cei care sprijiniti lista Miscarii Actiunea Europeana.

Noi, tinerii, ne implicam in viata politica pentru ca nu mai vrem sa suportam aceasta viata nedreapta, creata de o guvernare antinationala, de o guvernare preocupata doar de problema propriei imbogatiri, cu orice pret, prin abuz si faradelege.

Cineva iti aroga dreptul sa fure din averea poporului, iar noua, tinerilor, ni se ingradeste dreptul de a invata, pentru ca Voronin si clanul sau mafiot antiromânesc decid ei cine sa fie jurist si cine — tractorist. Noi avem cu totii dreptul la studii, la o viata civilizata, la o societate in care sa fie lege si respectul pentru om. Noi vrem un viitor european, cu parinti linga copii si copii linga parinti si bunici, care sa contribuie la prosperarea societatii.

Comunistii isi invata copiii peste hotare, iar noi nu mai putem de dorul parintilor plecati peste hotare ca sa tina un regim comunist cu dolarii si euro cistigati din greu si care, trimisi acasa familiilor, sunt depreciati si furati de comunisti pentru a cumpara voturile oamenilor in campania electorala.

Noi vrem in Europa, vrem sa fim alaturi de fratii români intr-o familie europeana unde legea sta in capul mesei, unde tinerii au de lucru si isi pot intemeia o familie, isi pot realiza visele curate, precum e si formatiunea pe care o sprijinim — Miscarea Actiunea Europeana. Noi, tinerii din PNL, suntem alaturi de colegii nostri de la MAE si alaturi de fostii nostri colegi din PNL, impreuna cu toti urmind sa ne regasim intr-o formatiune europeana incepind cu 9 Mai, Ziua Europei! Sa sprijinim lista MAE, Sageata si frumul spre Europa!

Serviciul de presă al PNL şi MAE