Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009DeclaraţiiPL

Alegătorii îşi pun speranţele în echipa Partidului Liberal

|versiune pentru tipar| PL, 13 martie 2009

La 12 şi 13 martie, fruntaşii PL au avut mai multe întâlniri cu alegătorii din raioanele Râşcani, Glodeni, Teleneşti, Drochia, Criuleni şi din municipiile Bălţi şi Chişinău.

La întâlnirile din 12 martie, preşedintele PL Mihai Ghimpu a discutat cu alegătorii din satele Sturzeni, Costeşti, Mihăileni şi Corlăteni din raionul Râşcani. “Unul dintre obiectivele fundamentele ale Partidului Liberal este lichidarea sărăciei, pentru că numai aşa vom putea să ne integrăm în Uniunea Europeană, să ne ridicăm frunţile şi să ne construim viitorul acasă”, a menţionat Mihai Ghimpu la întâlnirea pe care a avut-o cu cetăţenii din satul Mihăileni.

La Bălţi, în incinta Teatrului “Vasile Alecsandri”, unde s-au adunat peste 500 de persoane, vicepreşedinţii PL Dorin Chirtoacă şi Anatol Şalaru au vorbit despre şansele Republicii Moldova de a avea o guvernare democratică şi corectă. “Foarte mulţi investitori străini şi-au manifestat interesul faţă de piaţa Moldovei, dar şi ei, ca şi toată populaţia republicii aşteaptă Schimbarea. Nimeni nu va veni să investească aici atât timp cât guvernarea comunistă nu respectă legea, schimbă regulile de joc, îşi însuşeşte afaceri străine. Partidul Liberal are forţa şi voinţa de a implementa în republică normele şi standardele Uniunii Europene, astfel încât până la sfârşitul anului 2010 să putem semna Acordul de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană”, a declarat Dorin Chirtoacă. Vicepreşedintele PL Anatol Şalaru a vorbit despre politica externă a Republicii Moldova, care trebuie să fie una ofensivă, de construcţie a unor alianţe şi parteneriate în măsură să garanteze independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a statului: “Nimeni nu ne va ajuta să ne rezolvăm problemele dacă nu vom demonstra că într-adevăr dorim să soluţionăm conflictul transnistrean, dorim să devenim membri ai UE şi NATO, dorim să creăm un stat democratic şi prosper”, a declarat Anatol Şalaru.

După întâlnire, în incinta Teatrului “Vasile Alecsandri” a avut loc un concert susţinut de Ioana Căpraru, Doina Sulac, Doina Cociu şi Sergiu Onic.

Vineri, 13 martie, liderul PL Mihai Ghimpu s-a întâlnit cu alegătorii din satele Nicoreni, Şuri, Mândâc şi Gribova din raionul Drochia, vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă a avut mai multe întâlniri cu chişinăuenii, iar vicepreşedintele PL Anatol Şalaru s-a deplasat în raionul Criuleni, unde s-a întâlnit cu locuitorii satelor Işnovăţ, Jevreni, Boşcana şi Mălăieşti.

La întâlnirea cu studenţii de la Colegiul Republican de Informatică, primarul general al municipiului Chişinău Dorin Chirtoacă a fost întâmpinat cu aplauze de către cele câteva sute de persoane prezente în sală. Tânăra generaţie a ascultat cu mult interes discursul vicepreşedintelui PL şi i-a adresat nenumărate întrebări despre cum poate fi stârpită corupţia în republică, despre posibilităţile de angajare a tinerilor în câmpul muncii, despre creşterea salariilor şi a nivelului de viaţă aici în republică. Întrebat cu cine va face alianţă Partidul Liberal după alegerile din 5 aprilie, Dorin Chirtoacă a răspuns: “Cu acele forţe democratice care vor demonstra prin fapte că doresc ca Republica Moldova să devină un stat democratic, european, în care legea se respectă, iar cei care o încalcă sunt traşi la răspundere, indiferent de funcţia pe care o ocupă”.

Candidaţii PL au constatat că majoritatea oamenilor au conştientizat importanţa alegerilor din 5 aprilie şi că îşi pun speranţele în echipa Partidul Liberal.

Departamentul de Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md