Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009DeclaraţiiPLDM

Declaraţie cu privire la uzurparea de calităţi oficiale de către Victor Stepaniuc, membru al CC al PCRM, candidat la alegerile parlamentare

|versiune pentru tipar| PLDM, 26 februarie 2009

La 24 februarie 2009, în cadrul vizitei la Chişinău a ministrului de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a fost semnat Programul de cooperare interstatală Republica Moldova — Federaţia Rusă în sfera umanitară pentru anii 2009–2010.

Din partea statului nostru, documentul a fost semnat de către Victor Stepaniuc, care în prezent este degrevat din funcţia de viceprim-ministru, afîndu-se formal în concediu pentru a participa în campania electorală. Astfel, Stepaniuc a uzurpat calitatea oficială de viceprim-ministru, semnînd un document internaţional.

Prin această acţiune, reprezentantul Partidului Comuniştilor a încălcat legislaţia în vigoare şi a adus prejudicii grave imaginii Republicii Moldova.

PLDM cere Procuraturii Generale să investigheze acest caz, iar Comisiei Electorale Centrale să dea apreciere comportamentului candidatului la funcţia de deputat în Parlament, Victor Stepaniuc.

Serviciul de presă al PLDM