Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiAMN

Guvernarea comunistă intenţiona să se răzbune pe profesori, pe elevii şi studenţii care au susţinut evenimentele din aprilie 2009

|versiune pentru tipar| AMN, 1 noiembrie 2010

Ministrul degrevat al educaţiei a prezentat, luni, într-o conferinţă de presă două documente desecretizate prin care, potrivit lui Leonid Bujor, fosta guvernare intenţiona, după aprilie 2009, să reducă numărul de burse pentru studenţi, numărul de studenţi înmatriculaţi la facultate, dar şi numărul instituţiilor de învăţământ şi a profesorilor.

Leonid Bujor, candidat AMN pentru alegerile parlamanetare anticipate din 28 noiembrie, a declarat că primul document a fost semnat de fostul ministru al învăţământului, tineretului şi sportului, Larisa Şavga şi expediat ex-premierului Zinaida Greceanîi la 15 aprilie 2009. Larisa Şavga propunea micşorarea cu 30 la sută a numărului de burse, cu posibile economii de 17 milioane de lei anual. Numărul de burse urma să fie micşorat atît în universităţi, cît şi în colegii.

Documentul prevedea şi achitatarea integrală a taxei pentru cazare în căminele studenţeşti de către toţi beneficiarii, cu excepţia orfanilor şi persoanelor aflate sub tutelă. Iar planul de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate urma să fie înjumătăţit în raport cu anul de studii 2008–2009, economiile posibile fiind de 47 de milioane de lei.

Cel de-al doilea document desecretizat prevedea concedierea a 5 mii de profesori după închiderea mai multor instituţii de învăţământ. “Prin aceste documente se intenţiona distrugerea sistemului educaţional în Republica Moldova şi acţiuni antistudenţeşti”, a declarat Leonid Bujor.

Ministrul degrevat spune că a făcut publice aceste documente ca răspuns la acuzaţiile comuniştilor precum că guvernarea AIE a scăzut numărul studenţilor înmatriculaţi la studii. Leonid Bujor a evitat să spună de unde a aflat despre aceste documentele, dar a lăsat să se înţeleagă că de la un membru PCRM. “Voi da nume după 28 noiembrie”, a declarat Leonid Bujor.

Potrivit datelor prezentate de Leonid Bujor, în şcolile profesionale şi de meserii din ţară sunt înmatriculaţi peste 14 mii de elevi, cu peste o mie mai mulţi ca anul trecut. Numărul elevilor din colegii este de peste 9 mii, acelaşi ca şi în 2009. În învăţământul superior sunt peste 22 mii de tineri.

Potrivit candidatului, deşi s-a aflat în fruntea miniterului doar un an de zile, în domeniul respectiv s-a reuşit să se facă mai mult decît au făcut comuniştii timp de opt ani.

“Atît eu, cît şi colegii mei din partid, ne facem datoria faţă de cetăţeni, faţă de cei care ne-au încredinţat voturile”, a spus Leonid Bujor.

Sursa: www.amn.md