Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiAMN

Comunicat de presă: AMN — 7%

|versiune pentru tipar| AMN, 1 noiembrie 2010

Alianţa Moldova Noastră a totalizat rapoartele agitatorilor săi din raioane şi anunţă că a acumulat deja un număr de aproape 110 mii alegători, dispuşi să susţină formaţiunea pe 28 noiembrie 2010. Datele centralizate din toată republica au fost prezentate astăzi în cadrul unei conferinţe de presă de prim-vicepreşedintele AMN.

Victor Osipov a menţionat că sarcina pusă până la 31 octombrie era mai ambiţioasă, dar rezultatul obţinut este satisfăcător. El se apropie de numărul voturilor obţinute de AMN la alegerile parlamentare precedente, ceea ce înseamnă circa 7 procente din sufragii (la o prezenţă la urne obişnuită — peste 1 mln. 500 mii de cetăţeni). Dl Osipov a menţionat că lucrul direct cu alegătorii, de la om la om, s-a confirmat drept cea mai bună metodă şi în scrutinele precedente, indicând rezultate reale, faţă de care unele sondaje sociologice dădeau o eroare de 3–4 ori mai mici.

Prim-vicepreşedintele AMN a demonstrat tabelul cu datele raportat şi a prezentat sistemul aplicat de campanie, ce conjugă efortul a circa 10 mii de activişti: de la preşedinţi de raioane, primari, consilieri raionali şi locali, reprezentanţi şi observatori în consiliile electorale şi agitatori obişnuiţi.

Victor Osipov a declarat că “AMN îşi aduce voturile înapoi” la modul direct, iar succesul partidului este o garanţie pentru refacerea coaliţiei democratice de guvernare imediat după scrutinul parlamentar. “Cei care s-au mai dedat unor aşteptări pesimiste, de fapt, repetau propaganda comunistă şi au fost în câteva cazuri blamaţi de electoratul democratic, indiferent de simpatiile politice ale oamenilor”, a mai spus candidatul Alianţei Moldova Noastră. El a accentuat că AMN a lansat în forţă campania electorală, măsoară rezultatele la fiecare etapă, iar cele obţinute către acest moemnt vor stimula membrii partidului să continuie şi mai insistent atragerea voturilor.

Sloganul Alianţei Moldova Noastră este “Noi ne facem datoria!”, ceea ce scoate în evidenţă pragmatismul şi eficienţa echipei, dar şi rolul AMN de forţă unificatoare în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană.

Serviciul de presă AMN
Sursa: www.amn.md