Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiMAE

Tinerii MAE au oferit cadouri simbolice concurenţilor electorali

|versiune pentru tipar| MAE, 26 noiembrie 2010

Organizaţia de tineret a Partidului Mişcarea Acţiunea Europeană i-a premiat pe concurenţii electorali pentru “realizările” din campania care se încheie astăzi, 26 noiembrie. Cadourile simbolice au fost oferite “prieteneşte, înaintea alegerilor” preşedinţilor PL, PLDM, PCRM şi PDM.

Astfel, preşedintelui PCRM Vladimir Voronin tinerii MAE i-au oferit o lopăţică şi forme pentru nisip, ca să se joace cu ele alături de nepoţi. “Îi recomandăm lui Vladimir Voronin să se pensioneze şi să-şi vadă de familie, pentru că locul lui nu mai este de mult în politică”, a spus preşedintele Forului Tineretului European al MAE, Andrei Păvăloi. “Ce a făcut Voronin în această campanie? A manipulat, a insultat, a minţit — adică a făcut ce ştie dânsul mai bine. Dar acest mod de a face politică este unul falimentar, murdar”, au explicat tinerii, într-o conferinţă de presă.

Pentru liderul PL, Mihai Ghimpu, care “în timpul campaniei electorale s-a plimbat cu elicopterul, de unde a admirat vilele lui Voronin şi probabil drumurile prea proaste pentru a merge cu autoturismul”, cadoul a constat într-un elicopter de jucărie.

Premiat pentru succesul de a fi umplut Republica Moldova cu panouri electorale, cu fotografii pe blocuri, case, garduri şi în toate intersecţiile — a fost preşedintele PLDM, Vlad Filat. Premierul a primit în dar o oglindă, “care să îi fie de folos şi după campania electorală, când toate aceste panouri şi afişe vor fi date jos”, au explicat tinerii MAE.

La rândul său, preşedintelui Partidului Democrat, Marian Lupu, i-a fost pregătită în dar o păpuşă — “ca să o aşeze dânsul cum şi unde doreşte, aşa cum vor face cu PDM oamenii de afaceri care au pus mâna pe partid”, a spus Andrei Păvăloi.

Nici preşedintele Partidului Mişcarea Acţiunea Europeană, Veaceslav Untilă, nu a scăpat “nepremiat” de către tinerii din partidul său. Pentru activitatea desfăşurată împreună în timpul campaniei electorale, tinerii i-au pregătit liderului MAE un dar simbolic pentru toţi oamenii muncitori: o cască de lucru. “Îl cunoaştem bine şi dânsul este un om mereu pus pe fapte. A lucrat în această campanie alături de echipă, alături de oamenii simpli pe care i-am întâlnit în caravană. A fost la fel de activ şi înainte de campanie, în Parlament, şi nu avem niciun dubiu că nu va face la fel de multe şi după 28 noiembrie”, au explicat tinerii MAE.

Iniţiativa de a oferi cadouri concurenţilor electorali, în ultima zi a campaniei electorale, a aparţinut organizaţiei de tineret a MAE, care a ales să încheie astfel campania într-o notă optimistă. Reprezentanţii Forului Tineretului European au mai precizat că aceste daruri sunt simbolice, dar transmit un mesaj important pentru clasa politică: acela că nu toată lumea cade în capcana propagandei electorale, promovată de unele partide în locul faptelor concrete.

Serviciul de presă al MAE