Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiPCRM

Declaraţia PCRM privind campania de limitare a libertăţii de exprimare

|versiune pentru tipar| PCRM, 4 noiembrie 2010

Această campanie electorală poate rămîne în istoria Republicii Moldova ca cea mai neagră pată pentru dreptul la libera exprimare.

Sîntem martori cu toţii cum este intimidată presa care critică actuala guvernare şi cît de mult puterea încearcă să închidă gura jurnaliştilor care au un alt punct de vedere, chiar pînă încercarea de a retrage licenţa de emisie postului TV NIT cu acoperire naţională.

Atacul asupra libertăţii de exprimare nu se opreşte aici.

Actuala guvernare a iniţiat deja procedura de implicare directă în campania electorală încercînd să interzică un spot publicitar al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova doar din motivul că unii lideri politici sînt criticaţi şi expuşi într-o lumină negativă.

Cu părere de rău, Comisia Electorală Centrală care este organul ce trebuie să supravegheze asupra respectării legislaţiei electorale şi să asigure drepturi egale pentru toţi concurenţii electorali, s-a angajat, în regim de urgenţă maximă, în acest joc murdar de limitare a opoziţiei şi a unui concurent electoral să-şi desfăşoare liber şi egal campania electorală prin încercarea de a retsrînge difuzarea unui spot de agitaţie electorală perfect legal.

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova condamnă un astfel de comportament antidemocratic faţă de drepturile uni concurent electoral şi faţă de limitarea dreptului la libera exprimare prin încercarea de a impune restrciţii în procesul de agitaţie electorală.

PCRM vine să amintescă unor membri ai CEC că Codul electoral permite orice fel de agitaţie electorală, inlcusiv în defavoarea unor concurenţi electorali. Acest drept poate fi restrîns doar în condiţii strcit stabilite de lege, care sînt necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, ocrotirea sănătăţii etc.

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova este ferm convins că “dai dai zacuriti”, “cic-cic”-ul şi “piu-piu”-ul domnului Ghimpu nici decum nu este un motiv de îngrijorare pentru securitatea naţională şi siguranţa publică, de aceea, interzicerea acestui spot electoral doar din motivul că Preşedintele nostru interimar şi-a dat arama pe faţă şi a arătat lumii întregi capacităţile sale “suprainteligente” nu poate şi nici nu trebuie să fie obicetul de examinare în cadrul organelor electorale.

În caz contrar, vom fi în prezenţa unei diversiuni de amploare împotriva nu doar a celui mai puternic partid de opoziţie şi împotriva libertăţii de exprimare ci şi împotriva întregului electorat al Republicii Moldova care va fi lipsit de posibilitatea de a fi informat echitabil şi multilateral asupra campaniei electorale cu consecinţe de îngrădire serioasă a exercitării libere a dreptului la vot.

PCRM solicită Comisiei Electorale Centrale să se abţină de la practica de a limita dreptul la libera exprimare în campania electorală şi să se concentreze asupra măsurilor organizatorice de pregătire a alegerilor şi neadmiterea adevăratelor încălcări ale legislaţiei electorale.

Partidul Comuniştilor reiterează că nu va permite nimănui să fie călcat în picioare şi va lupta în continuare pentru drepturile sale prin toate mijloacele legale posibile.

Sursa: www.pcrm.md