Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiPCRM

Comunicat de presă privind sesizarea Procuraturii Generale

|versiune pentru tipar| PCRM, 6 decembrie 2010

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a sesizat Procuratura Generală asupra acţiunilor lui Petru Ştirbate, candidatul cu numărul 32 în lista candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010 din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Astfel, potrivit informaţiei deţinute, candidatul PLDM P. Ştirbate, ar fi votat de două ori la alegerile parlamentare anticipate — în oraşul Orhei şi satul Lucaşeuca.

Votarea unei persoane de două sau mai multe ori reprezintă o modalitate prin care se poate manifesta acţiunea de falsificare a rezultatelor votării. Această faptă prejudiciabilă constituie infracţiune conform art. 182 alin. (1) din Codul penal, care se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.

Avînd în vedere cele expuse, PCRM a solicitat Procuraturii Generale cercetarea acestui caz, iar despre acţiunile întreprinse şi rezultatul final al investigaţiilor să fie informat cît mai curînd posibil.

Totodată, este necesar de remarcat faptul că potrivit art. 62 din Constituţie, în cazul încălcării legislaţiei electorale, Curtea Constituţională poate hotărî nevalidarea mandatului de deputat.

Sursa: www.pcrm.md