Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiPL

PL la Cahul: “În lunca Prutului, Partidul Liberal e la el acasă”

|versiune pentru tipar| PL, 8 noiembrie 2010

Întâlnirea electorală de la Cahul a adunat în Piaţa Universităţii, sub steagurile PL, câteva sute de oameni. Întâlnirea a fost pentru PL una caldă, la propriu şi la figurat. “PL la Cahul nu este în vizită, PL la Cahul este la el acasă şi asta pentru că Partidul Liberal este foarte bine votat în lunca Prutului”, remarca în discursul său candidatul PL pentru anticipatele din 28 noiembrie, Mihai Trofim, de la Colibaşi, Cahul.

“În aprilie 2009 în Colibaşii mei au votat pentru comunişti doar 240 de personae, iar la cele din iulie numai 20. Dacă peste tot în republică s-ar vota aşa ca la Sud, demult scăpam de comunişti”, a continuat N. Trofim. Acesta a chemat alegătorii să meargă la vot şi să facă o singură alegere: între comunişti şi liberali, precizând că “PCRM înseamnă minciună şi sărăcie, iar PL — echitate, dreptate, adevăr, bunăstare, respect pentru Om, Istorie şi Neam”.

Acelaşi îndemn la unitate şi solidaritate cu PL a răsunat şi în discursul deputatei PL Ana Guţu, originară din Cahul. “Vă invit să votaţi echipa lui Mihai Ghimpu, cel mai demn, mai vertical şi mai onest preşedinte din câţi i-am avut în aceşti douăzeci de ani de independenţă”, a spus Guţu, continuând cu o aluzie fină la tradiţiile populare ale Sudului. “Cahulul, satele din lunca Prutului sunt renumite prin jocul popular de la Sud. Alegerile sunt şi ele un fel de joc şi este bine să nu greşim pasul şi să jucăm în unison, în spiritul muzicii noastre naţionale”, a spus Guţu.

În continuarea discursului, aceasta a remarcat contribuţiile PL, alături de colegii de Alianţă, în ceea ce ţine de micul trafic de frontieră, liberalizarea vizelor, deschiderea consulatelor româneşti la Cahul şi Bălţi, demararea negocierilor privind semnarea Acordului de asociere cu UE — “lucruri foarte importante pentru noi toţi şi, mai ales, pentru Dumneavoastră, cei care sunteţi aici la Prut, la un pas de UE”. “O să muncim în continuare pentru Dumneavoastră, noi nu cerem binele pentru noi, noi vrem binele R. Moldova şi al celor ce trăiesc în ea. Pe lista PL nu sunt oligarhi şi nici din cei care şi-au făcut averi peste noapte. Votaţi pe 28 iunie nu partidele politice, votaţi pentru Dumneavoastră şi cei ce sunt cu Dumneavoastră”, a mai spus Ana Guţu.

Vremea caldă de afară a făcut ca întâlnirea să dureze cu o jumătate de oră mai mult decât se planificase. Timp generos, zi caldă, atmosferă dezinvoltă, mesaj inspirat. “Niciodată toamna nu fu mai frumoasă…”, remarca ziua şi evenimentul de la Cahul, prin acest citat din Arghezi, vicepreşedintele PL Boris Vieru. “Despre astfel de toamne se zice că sunt ale Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Cred că această minunată toamnă, care se întâmplă foarte rar, e un dar de la Dumnezeu pentru preşedintele nostru Mihail — Mihai Ghimpu”. Boris Vieru a declarat că “Partidul Liberal e mai mult decât un partid politic. Noi suntem însuşi glasul conştiinţei naţionale a poporului nostru, suntem însuşi glasul conştiinţei morale a neamului nostru…. Adevăr şi moralitate, fără ele nu putem trăi. Aşa cum nu putem trăi fără aceste cântece admirabile pe care le cântă formaţia «Ştefan Vodă» şi care ne răscolesc profund sufletul, pământul nostru, neamul nostru nu poate trăi fără Adevăr, fără Dreptate, fără Demnitate.

Acest glas a strigat la Soroca, a strigat la Orhei, apoi la Căuşeni şi Ştefan-Vodă şi astăzi o facem la Cahul: Trezeşte-te, Moldovă!”, a afirmat Boris Vieru. Potrivit lui, “alegerile din 28 noiembrie sunt o altfel de campanie electorală decât cele cu care ne-am obişnuit. Orice popor are ceasuri negre în istoria sa, dar şi ore stelare, care îi determină destinul pentru multe decenii înainte. Anul 1812, 28 iunie 1940 au fost ceasuri negre pentru moldoveni, iar anul 1918, anul 1991 au fost orele stelare în care moldovenii au înţeles că sunt cercetaţi de Istorie şi de Dumnezeu şi au luat hotărâri corecte. Suntem şi acum în pragul unei asemenea ore stelare: ziua de 28 noiembrie, când fiecare va trebui să se trezească, să fie inteligent şi să voteze pentru Europa, pentru viitorul nostru de multe decenii înainte”, a încheiat vicepreşedintele PL.

“Pe 28 noiembrie trebuie să spunem clar — Da, Europa, Nu sărăciei, minciunii şi comunismului. Trebuie să ne scuturăm de toate relele şi să acceptăm cu toţii acelaşi viitor comun — Europa, care este cinste, onoare, drept, civilizaţie”, a remarcat în discursul său şi vicepreşedintele PL, Corina Fusu. Acelaşi mesaj cu “da” pentru Europa a răsunat la întâlnire şi prin vocea vicepreşedintelui OTPL, Ion Bargan. “Noi (PL) ne-am lansat în campanie cu acelaşi mesaj, de la Soroca la Cahul şi de la Prut până dincolo de Nistru, din patru cuvinte: «Schimbarea până la capăt», care înseamnă eliminarea comunismului din R. Moldova, care înseamnă întinerirea clasei politice pe care a pornit-o PL în R. Moldova, care mai înseamnă eradicarea sărăciei, corupţiei, injustiţiei şi crearea condiţiilor de afirmare pentru toţi concetăţenii noştri aici la noi acasă”.

Decomunizarea R. Moldova a fost subiectul central pe care s-a axat în discursul său electoral şi la Cahul preşedintele PL, Mihai Ghimpu. “Dacă nu dăm jos comunismul, nu rezolvăm nimic. E timpul să înţelegeţi acest lucru, măcar după douăzeci de ani, dacă nu l-am înţeles până acum”, a remarcat estimativ liderul PL. Azi, de 7 noiembrie, evident, că Mihai Ghimpu nu a putut ocoli subiectul şi semnifaicaţia zilei de 7 noiembrie la întâlnirea de la Cahul, sau mai ales la Cahul care este o zonă mai decomunizată decât centrul şi nordul R. Moldova. “Ce zi frumoasă azi, aici la Cahul şi ce zi neagră a fost acest 7 noiembrie în 1917 pentru poporul rus.

Azi, la Chişinău, feciorii diavolului sărbătoresc ziua în care diavolul a dat cu toporul în crucea lui Dumnezeu. Şi eu vreau să vă întreb, pe cei care-i mai votaţi pe comunişti, pentru ce îi votaţi?”, s-a adresat Ghimpu adunării. Şi întrebările au urmat: “Ce am câştigat noi în 50 de ani de comunism sovietic şi 20 de ani de comunism moldovenesc al lui Voronin? Au fost distruse bisericile, au fost omorâţi preoţii, sute de mii de oameni au fost măcelăriţi şi terorizaţi cu foamete, deportări, închisori, gropi de var, beciuri de execuţie…

Există vreo deosebire între comunismul sovietic, care ne-a luat tot ce-a fost al nostru — casă, masă, limbă, tradiţie, istorie, identitate etc., de comunismul lui Voronin, care face acelaşi lucru, numai că ne omoară nu cu tancul dar cu sărăcia. În condiţiile în care coşul minim de consum este de aproximativ 100 E, bătrânii noştri primesc o pensie de 450 de lei şi umblă şi se închină comuniştilor. Pentru ce? Pentru că vă ţin în sărăcie? El, Voronin şi alţii ca el sunt miliardari, de ce nu vă întrebaţi de unde, de ce nu le cereţi socoteală, de ce vă lăsaţi minţiţi ca nişte copii şi vreţi să le daţi iar votul? Ca să vă fure şi mai departe? Voronin a acaparat tot ce i-a plăcut în R. Moldova, este şi moşier, are pământuri, are sute de hectare de păduri, are terenuri, are palate, are bănci, copii milionari, nepoţi milionari… Dumneavoastră ce aveţi? Gata, e timpul să punem punct. Dar trebuie s-o facem împreună.

Dacă nu o facem, nu am rezolvat nimic”, acesta a fost răspunsul lui Ghimpu la toate întrebările formulate în discursul său. Liderul PL a mulţumit celor prezenţi pentru votul din 29 iulie şi a cerut celor prezenţi la întâlnire să nu se mulţumească cu faptul că ei, personal, ştiu ce să facă pe 28 noiembrie. “Trebuie să mergeţi şi să-i convingeţi şi pe ceilalţi, mai ales pe cei indecişi, pe cei minţiţi şi manipulaţi. Nu e vina lor că văd aşa cum văd lucrurile, e vina celor care-i mint, iar datoria Dumneavoastră, a celor care înţelegeţi lucrurile mai bine, este să-i ajutaţi să înţeleagă şi ei la fel”, a concluzionat Ghimpu, precizând: “Nu am să mă liniştesc, până nu scăpăm de satana. Libertatea nu se cerşeşte, ci se cucereşte, aşa că vă chem: să ne dăm mâna şi să luptăm cu toţi împreună. Schimbaea până la capăt!”, a încheiat liderul PL.

Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md