Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiPLDM

Mediul universitar susţine demersul PLDM împotriva corupţiei

|versiune pentru tipar| PLDM, 22 octombrie 2010

Rectori, profesori ai principalelor universităţi din Republica Moldova susţin Agajamentul Partidului Liberal Democrat din Moldova de a lupta împotriva corupţiei.

Rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova, Grigore Belostecinic, candidat PLDM la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a declarat în cadrul evenimentului de lansare a iniţiativei “Universităţile împotriva corupţiei” că “pe parcursul celor 80 de ani de existenţă, sistemul învăţământului superior din Republica Moldova a demonstrat o înaltă responsabilitate în exercitarea misiunii educaţionale ce îi revine”. În acelaşi timp, atât în rândul studenţilor cât şi al profesorilor, există exponenţi ai unor comportamente nedemne, practicile corupte ale cărora nu mai pot fi tolerate, iar eradicarea corupţiei în sistemul educaţional necesită implicarea plenară a întregului personal: didactic, administrativ, studenţesc.

În context, Belostecinic a apreciat elaborarea de către universităţile din ţară a Codurilor de etică, în care un rol deosebit îi revine asigurării integrităţii academice şi luptei cu corupţia. În acelaşi timp există mari rezerve în respectarea şi implementarea prevederilor stipulate în aceste coduri. În acest sens, Belostecinic a menţionat necesitatea respectării stricte a Codului de etică, ca principiu fundamental al promovării în posturi didactice şi avansării în cariera profesională, dar şi a calităţii de student.

De asemenea, a fost exprimată intenţia de aderare a universităţilor din ţară la Academia Internaţională Anti-corupţie de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite.

La rândul său, prorectorul Universităţii Tehnice din Moldova, dr. hab. Larisa Bugaian a declarat că dezvoltarea calităţii educaţiei este în prezent pe o pantă ascendentă care trebuie amplificată, inclusiv prin măsuri anti-corupţie. “Fenomenul corupţiei trebuie preîntâmpinat şi sistemul educaţional are sarcina să educe în cetăţeni intoleranţa faţă de acest flagel”, a spus Bugaian.

Iniţiativa de eliminare a actelor de corupţie în mediul universitar a fost susţinută de reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti. Dumitru Condrea, preşedintele Asociaţiei studenţilor de la Universitatea de Stat din Moldova a declarat că studenţii salută această iniţiativă şi se angajează să promoveze o campanie activă de responsabilizare şi descurajare a actelor de corupţie. De asemenea, el a optat pentru o conlucrare mult mai activă a administraţiei universităţilor cu organizaţiile studenţeşti, inclusiv în domeniul gestionării bugetelor instituţiilor de învăţământ superior.

Angajamentul PLDM de a lupta împotriva corupţiei a fost semnat la 20 octombrie.

Serviciul de presă al PLDM