Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiPLDM

Tentativele de intimidare a tinerilor liberal democraţi continuă

|versiune pentru tipar| PLDM, 8 noiembrie 2010

Studenţii tuturor universităţilor din Chişinău, cazaţi în cămine, au asistat, ieri, 7 noiembrie, la proiecţia filmului “The Soviet Story”, în cadrul unei acţiuni organizate de Tineretul Liberal Democrat cu ocazia Zilei Internaţionale a victimelor comunismului. Documentarul probează masacrele politice puse la cale de cele două regimuri criminale: comunismul şi nazismul.

Prezent în campusul studenţesc de pe strada Florilor 4/2 din sectorul Râşcani, candidatul la funcţia de deputat pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, Iurie Leancă, şi-a exprimat încrederea că tinerii din Moldova îşi dau bine seama “ce înseamnă comunismul, ce crime a săvârşit regimul comunist în faţa umanităţii, înclusiv în faţa poporului nostru.”

Iurie Leancă a mai subliniat faptul că “pentru a reuşi să asigurăm, cetăţenilor Republicii Moldova şi în mod special generaţiei tinere o perspectivă europeană, ţara noastră trebuie să scape o dată şi pentru totdeauna de comunism”.

Documentarul a avut un impact deosebit asupra celor circa 250 de studenţi care, din păcate nu au putut urmări finalul acestuia.

Persoane neidentificate încă, au dat foc la frunzele din campusul universitar, motiv pentru care zona de proiecţie a fost îmbâcsită cu fum, iar o maşină de marca Volkswagen Golf a traversat intenţionat peste prelungitoarele care conectau proiectorul la sursa de alimentare electrică, creând un scurt circuit.

În plus, după acest incident, în campus au putut fi observaţi emisari ai tinerilor comsomolişti, care încercau să combată conţinutul filmului “The Soviet Story”.

Un alt incident a avut loc în seara zilei de 6 noiembrie în raionul Leova. În timpul unei discoteci organizată de tineretul liberal democrat din oraşul Leova, la care erau prezenţi peste 200 de tineri, o persoană neidentificată a aruncat în incinta localului un spray cu gaze lacrimogene. Tinerii au fost nevoiţi să părăsească de urgenţă localul, iar o domnişoară a avut nevoie de îngrijiri medicale. Cazul este cercetat de organele de drept.

De asemenea, în satul Biruinţa, raionul Sângerei, o echipă mobilă de agitatori a PLDM a fost oprită de câţiva inşi îmbrăcaţi în haine de camuflaj, care au coborât dintr-o maşină marca NIVA cu număr de inmatriculare C OM 913. Aceştia aveau asupra lor arme de vânătoare. Ei i-au îmbrâncit pe tineri, le-au smuls materialele agitaţionale şi i-au somat să părăsească localitatea, ameninţându-i cu moartea. Ulterior s-a dovedit că proprietarul automobilului este Mihai Rusu, ex-preşedintele raionului Floreşti, membru al PCRM. Pe cazul dat a fost depusă o plângere la Comisariatul de poliţie Sângerei.

Calificăm aceste grave incidente drept tentative disperate de intimidare a electoratului şi a membrilor PLDM şi manifestari ale fricii şi laşităţii de care dau dovadă unii concurenţi electorali. Condamnăm asemenea practici şi cerem oponenţilor electorali să-şi păstreze calmul şi să promoveze o campanie electorală civilizată, în limitele normei legale şi a bunului simţ.

Sursa: www.pldm.md