Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiPLDM

Un observator PLDM a fost accidentat grav

|versiune pentru tipar| PLDM, 28 noiembrie 2010

Un caz fără precedent a avut loc în localitatea Iargara, raionul Leova. Un membru PCRM l-a accidentat grav pe un observator din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Incidentul s-a produs în momentul în care membrii secţiei de votare nr. 9 din partea Partidului Comuniştilor au preluat urna mobilă şi au încercat să se deplaseze cu ea prin localitate, fără prezenţa observatorilor din partea altor formaţiuni.

Unul din observatori, membru al PLDM, Gheorghe Cojocaru, a încercat să oprească maşina cu care se deplasau reprezentanţii comuniştilor. În acel moment, şoferul a pornit automobilul, lovindu-l pe Cojocaru. În rezultat, observatorul PLDM s-a ales cu o gravă fractură la picior.

În legătură cu acest caz au fost sesizate organele de drept care au iniţiat o anchetă.

Menţionăm că, ulterior, urna mobilă a fost transportată la alegători fiind însoţită de reprezentanţi ai diferitor partide, inclusiv ai PLDM.

Serviciul de presă al PLDM