Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiPSD

Partidul Social Democrat se lansează în oraşul Orhei în incita unei gospodării agricole

|versiune pentru tipar| PSD, 3 noiembrie 2010

Astăzi, în Complexul agricol al oraşului Orhei a avut loc lansarea în campanie electorală a Partidului Social Democrat. La intrevedere au participat liderul PSD, Victor Şelin, candidaţii la funcţia de deputaţi în viitorul Parlament, Organizaţia teritorială Orhei, directorul Complexului agrar din Orhei, Struc Elena şi lucrătorii Complexului agrar, care au discutat necesitatea luării unei atitudini serioase cu privire la problemele cu care se confruntă oamenii de la sate inclusiv şi proprietarii de terenuri agricole.

În Republica Moldova există 42 de complexe agricole, care în perioada sovietică asigurau cu tot necesarul statele membre CSI. Odată cu destrămarea URSS, complexele agricole au suferit o schimbare radicală, majoritatea proprietăţilor fiind privatizate şi lăsate în voia sorţii, fără a avea grijă de prelucrarea terenurilor sau de producerea produselor furajere.

Liderul PSD, Victor Şelin a reiterat necesitatea revoluţiei economice prin accentuarea reformei agrare şi restabilirea colhozurilor după nou model economic prezentat in platforma electorală a partidului “ Unica soluţie- este revoluţia economică”.

Platforma electorală a PSD reprezintă un proces de restructurare a sistemului economic moldovenesc, iar dezvoltarea agriculturii reprezintă una din priorităţile programului, care prevede crearea locurilor de muncă a oamenilor de la sat.

PSD a analizat situaţia reală a exploatării terenurilor agricole şi a constat incapacitatea proprietarilor de terenuri de a prelucra suprafeţele, neavînd utilaj tehnic şi resurse financiare necesare. Noua structura organizaţională din domeniul agrar, va determina îmbunătăţirea nivelului de exploatare a terenurilor, astfel motivînd proprietarii de terenuri să dea în arendă acestea în baza unor condiţii contractuale bine determinate-preţul minim fiind de 1500 de lei pe 1 hectar de teren arabil.

Problema abandonului sectorului agricol a constituit motivul pentru care PSD, a propus proiectul Revoluţiei economice, dorind restabilirea statului Republicii Moldova, de cel al unei ţări agrare.

Sursa: www.psdm.md