Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiPUM

Criza trebuie oprită! Moldova are nevoie de prosperitate şi ordine!

|versiune pentru tipar| PUM, 19 octombrie 2010

Ţara trebuie să decidă — va continua criza politică, dezordinea, fărădelegea, haosul, sau unim forţele pentru a stabiliza situaţia, a restabili ordinea, legea şi pacea.

Societatea este dezamăgită şi disperată. Oamenii sunt dezorientaţi, nu ştiu ce le poate aduce ziua de mâine. Ei nu au încredere în actualii politicieni, consideră că aceştia se fac vinovaţi de pierderea oricărei perspective de dezvoltare calitativă pentru Moldova. Eu, înţeleg de ce oamenii gândesc astfel.

În anul 2001, când comuniştii au venit la putere şi au format o majoritate constituţională în Parlament, au avut condiţii ideale pentru a fortifica statalitatea şi a promova interesele ţării. Dar, liderul comunist a instaurat un regim de putere autoritară, a pornit o campanie de terorizare a “duşmanilor” săi, a minţit permanent propriului popor, dar şi partenerilor ţării din exterior.

“Rezultatul” celor opt ani de “guvernare” este distrugerea simbolurilor statalităţii — Declaraţia de Independenţă, clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei. Plus, instaurarea unui capitalism oligarhic, plus puterea mafiei, plus sărăcie, mii de vieţi distruse, sute de mii de noi emigraţi şi familii incomplete.

Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană nu au justificat aşteptările oamenilor care au sperat că demnitarii din PCRM, responsabili de fărădelegile din cei opt ani de guvernare, vor fi traşi la răspundere. La fel ca şi comuniştii, guvernarea AIE a preferat să hrănească poporul cu basme despre integrarea în Uniunea Europeană, dar nu au reuşit depăşirea crizei politice şi constituţionale, nu au creat condiţii pentru dezvoltarea economică a ţării, a bisinessului, situaţia material — financiară a oamenilor a rămas în continuare disperată. Unicul “succes” al liderilor Alianţei este acumularea datoriilor externe de sute milioane dolari şi transformarea Moldovei în ţară care este condusă de clanurile mafiote.

Comuniştii, dar şi liberalii împreună cu democraţii mint. Mint poporul despre “integrarea europeană”, cu toate că UE a declarat că nu va mai accepta noi membri din Est.

La această etapă comuniştii vor face tot posibilul să se întoarcă la putere. Liderul comunist este obsedat de ideea răzbunării şi de planuri revanşarde. Întoarcerea acestei grupări la putere va aprofunda criza şi va continua acapararea de către mafia “roşie” a sectoarelor de afaceri pe care nu au reuşit să le supună în cei opt ani de aflare la putere. Va începe un alt val de redistribuire a proprietăţilor, cel de al treilea din ultimul deceniu. Speranţa în stabilizarea situaţiei va fi spulberată definitiv, iar haosul va deveni şi mai pronunţat.

Moldova are nevoie acută de o forţă politică nouă, forţa a treia, care nu are legături nici cu comuniştii şi “sateliţii” acestora, dar nici cu liberal-democraţii. Prezenţa unei astfel de forţe în parlament este absolut necesară. Vocea constructivă şi edificatoare a acestei forţe trebuie să fie prezentă în parlament.

Sunt sigur că există foarte mulţi cetăţeni cărora le sunt antipatici “liderii” atât comunişti, cât şi cei liberal-democraţi, dar ei nu văd o alternativă oportună. Eu propun să creăm împreună această alternativă. Să creăm această forţă nouă, a treia forţa politică care va deveni catalizator, va provoca o reacţie de asanare a vieţii politice din Moldova, forţa care va scoate ţara din criza interminabilă şi va crea o perspectivă de dezvoltare calitativă.

Partidul Umanist din Moldova, pe care îl reprezint, are un plan concret de acţiuni.

Suntem adepţi fermi ai păstrării şi fortificării statalităţii moldoveneşti. În ţară trebuie restabilită ordinea, funcţionarea legii, instaurată disciplina. Moldova trebuie readusă pe calea stabilităţii, coeziunii sociale şi păcii civice.

Noi optăm pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Rusia-Belarusi-Kazahstan, pentru integrarea economică aprofundată, iar apoi, integrarea politică a ţării noaste cu republicile ex-sovietice. Această integrare va permite restabilirea economiei, deschiderea unor enorme pieţe de desfacere la Est, atragerea investiţiilor, diminuarea tarifelor, creşterea salariilor şi pensiilor.

Noi insistăm asupra ideii introducerii în învăţământul pre-universitar a disciplinei “Bazele ortodoxiei”. Numai astfel noile generaţii de cetăţeni ai Republicii Moldova vor reuşi să păstreze valorile spirituale de veacuri ale poporului nostru.

Eu sunt convins că oamenii de bună credinţă din societate nu acceptă nici revanşismul “roşu”, care este un pericol real de instaurare a unei noi dictaturi în Moldova, nici politica unionistă a Alianţei pentru Integrare Europeană şi incapacitatea acesteia de a scoate ţara din criza politică şi economică.

Suntem siguri că toţi aceşti oameni investesc speranţele lor în forţa noastră politică şi noi vom face totul pentru a le justifica aşteptările.

Totul depinde de fiecare dintre noi. Soarta noastră este în mâinile noastre. Noi vom restabili Statul Republica Moldova!

Valeriu Pasat,
Preşedintele Partidului Umanist din Moldova