Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiVictor Stepaniuc

Adresare către concurenţii electorali

|versiune pentru tipar| Victor Stepaniuc, 26 noiembrie 2010

După declararea independenţei, Republica Moldova a trecut printr-un proces complicat de transformări politice şi social-economice.

Reformarea economiei şi bazelor statului din ultimele două decenii n-au adus societăţii noastre mai multă bunăstare şi democraţie.

Ţara este afectată de o criza social-economică de proporţii. A degradat esenţial potenţialul agriculturii şi industriei, domeniul social şi calitatea vieţii. Aproape un milion de cetăţeni sau 30% din populaţia ţării sunt plecaţi peste hotare, în căutarea unui loc de muncă. Moldova are un Produs Intern Brut mai mic decît în anul 1990 şi a devenit cea mai săracă ţară din Europa.

Clasa politică pe parcursul acestor două decenii n-a avut capacitatea de a elabora şi implementa programe viabile de creştere economică şi reducere a sărăciei, n-a putut realiza modernizarea veritabilă a Moldovei în plan social şi economic.

Confruntările dintre partidele parlamentare din anii 2009–2010, pe fundalul unei crize economice acute, au provocat instabilitatea politică şi o nouă agravare a situaţiei social-economice din ţară. Azi Republica Moldova se află în faţa unei catastrofe naţionale, care se poate solda cu pierderea independenţei şi staialitâţii poporului moldovenesc.

În aceste clipe grele pentru Patrie şi popor, a venit timpul ca elita politică şi intelectuală a Republicii Moldova să conştientizeze şi să aprecieze obiectiv realizările, dar şi eşecurile celor două decenii de independenţă.

Republica Moldova are viitor, dacă forţele politice vor propune şi susţine unanim un program politic şi social-economic de modernizare a Moldovei pe termen de 12–15 ani.

În viziunea noastră este necesar ca toate forţele politice parlamentare, alese prin vot liber şi democratic, să se dezică de confruntările ideologice, politice şi geopolitice şi în baza consensului şi dialogului politic să accepte participarea la formarea unui guvern de coaliţie.

Noi, candidaţii independenţi, avînd în vedere comportamentul agresiv şi iresponsabil al unor lideri de partid, care s-au dedat confruntărilor politice, ce ameninţă stabilitatea politică chiar şi după alegerile din 28 noiembrie, ne adresăm concurenţilor electorali să semneze pînă la alegerile parlamentare un Pact “Pro Moldova” — o Convenţie de consens naţional, avînd ca scop Modernizarea Moldovei.

Semnarea acestui act istoric va demonstra cetăţenilor Republicii Moldova şi comunităţii internaţionale că societatea moldovenească este una civilizată, iar clasa politică s-a maturizat şi merită toată încrederea pentru faptul că este capabilă, în numele Modernizării Moldovei şi bunăstării cetăţenilor, să pună interesele naţionale mai presus de cele ideologice şi de partid.

A venit timpul să uităm de disensiuni, scandaluri şi să muncim pentru prosperarea Patriei noastre — Republica Moldova.

Candidaţii independenţi:

Victor Stepaniuc
Vasile Lupaşcu
Sergiu Iachim