Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPDM

Mesajul Expresului PDM: Investim în Moldova, investim pentru locuri de muncă bine plătite

|versiune pentru tipar| PDM, 15 octombrie 2014

Prin aplicarea măsurilor propuse în Planul economic pentru creşterea Moldovei, tinerii vor avea locuri de muncă potrivite şi bine plătite, care le vor permite să îşi construiască un viitor aici, acasă. Acesta a fost mesajul transmis de către democratul Vasile Botnari, în cadrul vizitei la liceul “Alexandru Cel Bun” din oraşul Rezina, unde a oprit astăzi Expresul Partidului Democrat.

“Investim în Moldova, ceea ce înseamnă că investim în tineri, iar pentru aceasta vom stimula educaţia şi pregătirea lor pentru piaţa muncii”, a declarat Vasile Botnari, responsabil de ramura transporturilor şi infrastructurii drumurilor în cadrul guvernării.

Vasile Botnari a menţionat că Partidul Democrat a lansat ideea burselor private pentru a oferi un sprijin mai important tinerilor pentru studii. “Iniţiativa cuprinsă în Planul Economic al PDM, pe care îl consultăm acum cu cetăţenii, constă în stimularea firmelor să ofere astfel de burse private, iar tinerii să se poată pregăti mai bine pentru viitoarele lor meserii. De exemplu, în domeniul construcţiei drumurilor, datorită creşterii substanţiale a investiţiilor, doar în ultimii doi ani au fost create câteva mii de locuri de muncă. Odată cu creşterea investiţiilor, sunt create şi mii de noi locuri de muncă, de care trebuie să beneficieze cetăţenii noştri”, a explicat Vasile Botnari.

Iniţiativa propusă de democraţi a fost susţiută de către locuitorii din Rezina. “Este o oportunitate foarte bună pentru studenţi care investesc în sine pe parcursul anilor de studii. Aşa am avea garanţii că obţinem un post de muncă pe viitor. Aş spune că este un beneficiu pentru că acum să te angajezi în câmpul muncii este foarte greu”, a spus o tânără prezentă la întâlnire.

Despre obictivul creării locurilor de muncă a vorbit şi preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, la Dubăsari. “Astăzi, când este marcată Ziua Internaţională a Femeii din Mediul Rural, nu pot să nu menţionez condiţiile grele şi mentalitatea învechită cu care acestea se confruntă femeile la locul de muncă. Noi, democraţii, ne angajăm să facem totul pentru ca ele să aibă parte de condiţii mai bune, de şanse mai multe şi de respectul care li se cuvine”, a afirmat liderul PDM în discuţiile cu locuitorii satului Oxentea.

Marian Lupu a dat asigurări că lucrurile se pot schimba, iar pentru aceasta Partidul Democrat se angajează să contribuie prin stimularea investiţiilor străine, dar şi pregătirea forţei de muncă din ţară.

Amintim că Partidul Democrat din Moldova se află în turneu în satele şi oraşele Moldovei, pentru a se consulta cu oamenii de pe loc despre măsurile care vor ajuta la creşterea nivelului de trai în fiecare familie.

Serviciul de presă al PDM
Sursa: www.pdm.md