Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPDM

Marian Lupu, la Edineţ: Familiile tinere cu doi sau mai mulţi copii trebuie să beneficieze de reducerea impozitului pe locuinţă

|versiune pentru tipar| PDM, 11 noiembrie 2014

Susţinerea şi ocrotirea familiilor trebuie să devină o prioritate pentru Guvern. De aceea, cuplurile care au doi sau mai mulţi copii minori trebuie să beneficieze de reducerea impozitului pe locuinţă. Este mesajul transmis locuitorilor din raionul Edineţ de către preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu.

Marian Lupu a discutat cu localnicii din satele Brătuşeni şi Şofrâncani din raionul Edineţ despre iniţiativele menite să susţină tinerele familii.

“Toate facilităţile pe care noi le propunem, de o manieră foarte concretă şi aceeaşi scutire de impozit pentru aparatemente, locuinţe, toate aceste acţiuni, proiecte ţintesc în formare de condiţii atât de ordin economic cât şi social pentru a stimula tineretul să rămână în ţară. Iar cei plecaţi să dispună de noi oportunităţi pentru a reveni”, a declarat Marian Lupu.

Tinerii au salutat iniţiativa democraţilor şi au venit şi cu propuneri: “Desigur, ar fi mult mai uşor dacă nu am plăti aceste impozite. Vom putea cheltui aceşti bani pentru alte necesităţi ale familiei”, a spus o femeie. “Cred că mai bine ar fi să mărească indemnizaţia pentru întreţinerea copiilor. În prezent, primim câte 400 de lei pe lună”, a adăugat o altă localnică.

În cadrul întâlnirii cu cetăţenii, democraţii au discutat şi despre proiectele de dezvoltare a agriculturii. De asemenea, PDM şi-a asumat angajamentul să dubleze, în următorii ani, pensiile şi salariul mediu.

Sursa: www.pdm.md