Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPL

Studenţii Colegiului de Medicină din Chişinău susţin aderarea R. Moldova la NATO şi integrarea în UE

|versiune pentru tipar| PL, 11 noiembrie 2014

Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedinte PL şi candidaţii PL la funcţia de deputat în Parlament — Mihai Moldovanu, vicepreşedinte PL, Preşedintele OT PL Botanica şi Roman Sofroni, Preşedintele OT PL Centru, au avut astăzi, 11 noiembrie 2014, o întrunire cu studenţii Colegiului de Medicină şi Farmaceutică din Chişinău. Conducerea Colegiului de Medicină a exprimat mulţumiri echipei liberale, accentuând suportul continuu al Direcţiei Municipale de Sănătate asupra procesului educaţional, dar şi suportul metodologic.

Mihai Moldovanu a făcut o scurta trecere în revistă a situaţiei politice actuale, argumentând motivele pentru care Partidul Liberal a fost exclus de la guvernare — “Partidul Liberal luptă pentru dreptate, bunăstare şi adevăr, iar pentru ca cei de la guvernare să-şi realizeze interesele financiare, personale sau de partid, au exclus PL-ul din actul guvernării. Consecinţele le puteţi vedea şi DVS — Banca de Economii a fost furată, Aeroportul Internaţional Chişinău a fost concesionat… Noi ne propunem să aducem bunăstare cetăţenilor prin aderarea la NATO şi integrarea în UE!”

De asemenea, Mihai Moldovanu a subliniat problemele din domeniul medicinii, şi anume: carenţele din Legea cu privire la Colegiul de Medicină, activitatea farmaceutică şi Ocrotirea sănătăţii, mecanismul de salarizare şi descentralizarea.

La rândul său, Dorin Chirtoacă a menţionat importanţa votului din 30 noiembrie, care va decide vectorul de dezvoltare a Republicii Moldova — “Fie că alegem pace, bunăstare, dezvoltarea infrastructurii, funcţionarea legii şi ordine sau alegem soarta Doneţkului, Luganskului şi Crimeii, o viaţă caracterizată de insecuritate, sărăcie, conflicte îngheţate. Toate panglicile tăiate în ultimii 5 ani din RM, dar şi din Chişinău, au fost tăiate cu suportul financiar al UE şi SUA!”

“Ar fi straniu şi absurd să ne gandim ce opţiune să alegem ori să facem o comparaţie între UE şi inexistenta Uniune Vamală, ori anume voi, tinerii, trebuie să discutaţi cu cât mai mulţi cetăţeni şi să-i convingeţi să meargă la vot şi să aleagă partidele pro-europene. Numărul mai mare de deputaţi PL în viitoarea legislatură va permite accelerare procesuluiu de integrare europeană şi dezvoltarea societăţii noastre. Cu PL în familia NATO şi UE!” — a mai menţionat Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedinte PL.

La eveniment au mai participat membrii OT PL Centru şi candidaţii PL la funcţia de deputat Ştefan Urâtu, Eugenia Iurco, Silvia Savca şi Ştefan Schidu.

Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md