Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPL

La Cahul, tinerii aleg familia NATO şi UE

|versiune pentru tipar| PL, 11 noiembrie 2014

“Îmi doresc ca tinerii să rămână în Republica Moldova şi să contribuie la dezvoltarea şi prosperarea ei, dar nu să plece peste hotare, în căutarea unui loc de muncă, a unei vieţi decente şi a unui viitor european. PL îşi asumă responsabilitatea să promoveze diverse iniţiative legislative şi proiecte pentru ca Republica Moldova să fie atractivă pentru tineri şi ei să nu plece peste hotare. Copii ai democraţiei, susţineţi echipa PL, cea care luptă cu adevărat pentru valorile democratice”. Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele PL, Valeriu Munteanu, lansată în cadrul unei întâlniri electorale cu studenţii şi profesorii de la Universitatea de Stat Bogdan Petriceicu Haşdeu din Cahul, printre invitaţi s-au mai aflat Profesorul Universitar, Ion Şişcanu, şi Vasile Urâtu, candidaţi PL la funcţia de deputat.

Valeriu Munteanu a accentuat care este diferenţa dintre PL şi celelalte partide, “Partidul Liberal se bazează pe trei piloni: Familia, Credinţa şi Neamul românesc. Oricât ar încerca unii să ne convingă să renunţăm la aceste idealuri, nu vor reuşi. Partidul Liberal unicul partid, care pledează atât pentru Integrarea în UE, cât şi aderarea la NATO. Este necesar ca interesele legitime ale Republicii Moldova să fie în vest, acolo unde este stabilitate, progres şi bunăstare” — a accentuat Valeriu Munteanu.

Partidul Liberal îşi propune crearea condiţiilor pentru studenţi şi anume:

În context, Valeriu Munteanu a menţionat că este esenţial ca tinerii să voteze Partidul Liberal — “împreună să ne hotărâm prezentul, deoarece viitorul cetăţenilor Republicii Moldova este în familia NATO şi UE, acesta fiind şi sloganul PL!”

Valeriu Munteanu a mai precizat că fără contribuţia tinerilor este imposibil de mişcat lucrurile în direcţia valorilor democratice şi de construit un viitor european, iar acest lucru a fost clar după evenimentele din 6–7 aprilie 2009. “Integrarea Europeană şi aderarea la NATO înseamnă că pe pământul nostru trebuie să revină, în sfârşit dreptatea şi adevărul”, a conchis Vicepreşedintele PL.

Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md