Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPL

Cetăţenii RM din Verona, Italia, militează pentru un viitor mai bun în familia NATO şi UE!

|versiune pentru tipar| PL, 21 noiembrie 2014

Joi, 20 noiembrie, Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, candidat PL la funcţia de deputat în Parlament, s-a întâlnit cu cetăţenii din diasporă care locuiesc în oraşul Verona, Italia. La eveniment a fost prezent şi Artur Gutium, Preşedintele Asociaţiei Cluburilor Liberale, candidat PL la funcţia de deputat.

Artur Gutium a subliniat câteva aspecte importante pentru cetăţenii plecaţi la muncă peste hotare: “Dorinţa de a schimba ceva, de a lupta pentru viitorul republicii, mi-a trezit-o copilul meu, care avea 10 ani, tot el mi-a amintit cine, de fapt, sunt eu. La fel ca şi voi, am venit aici din cauza greutăţilor pe care le aveam. Dar cuvintele lui, pe care l-am luat cu noi aici de când avea doar doi ani, mi-au trezit emoţii inexplicabile. Astfel, am deja un an de când ajut la formare cluburilor liberale în străinătate pentru a aduce schimbarea pe care o aşteptăm cu toţii. Mihai Ghimpu şi Partidul Liberal este «avocatul» nostru, al celor plecaţi, este vocea noastră acasă. Un exemplu elocvent a fost atunci când s-a introdus vinieta 600 de Euro, iar drumul acasă a devenit extrem de costisitor, şi anume Clubul Liberal Paris a fost cel care s-a ridicat împotriva acestei sume enorme. Iar efortul acestora a avut un rezultat, datorită deputaţilor PL, astfel încât preţul a fost redus până la 300 de Euro.”

Artur Gutium a subliniat un aspect important, care, potrivit lui, serveşte şi ca imbold pentru promovarea valorilor Partidului Liberal — “formaţiunea nu este una autoritară, lucru confirmat de tendinţa liberalilor de a-l promova pe Dorin Chirtoacă la funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova. Pentru noi, cei plecaţi de mulţi ani peste hotare, Partidul Liberal a făcut posibilă păstrarea valorilor noastre naţionale. Anume PL, prin sesizarea de la Curtea Constituţională, a adus în albia constituţionalităţii limba română. Astfel, acum noi ne mai simţim stranieri la noi acasă.”

Mihai Ghimpu, Preşedintele liberalilor, în debutul discursului său a prezentat spoturile electorale ale Partidului Liberal. Aspectul principal pe care l-a abordat Mihai Ghimpu ţine de problema identitară, amintind că nu este nici un popor respectat, dacă acesta îşi uită rădăcinile. “Cum un copil nu poate avea două mame prin naştere, aşa şi cuvintele «apă», «foc», «tată» ş.a. nu pot avea două «mame», adică două limbi — română şi moldovenească. Pentru ca nimeni, şi în primul rând politicienii, să nu-şi mai permită să mintă cetăţenii, să ne umilească, Partidul Liberal a depus un efort colosal. Astfel, prin sesizarea deputaţilor PL la Curtea Constituţională, Limba Română a revenit acasă şi în cadrul legal.”

Vorbind despre realizările PL în plan naţional, Preşedintele Partidului Liberal a subliniat: “Din păcate, a trebuit să treacă peste 20 de ani de la proclamarea independenţei RM ca să desecretizez eu arhivele KGB-ului şi să aflăm realitatea: pentru ce au fost ucişi sau deportaţi apropiaţii noştri, dar şi alte crime groaznice organizate de comunişti, cum ar fi actele de canibalism, o consecinţă a foametei organizate de regimul totalitar comunist de ocupaţie. A trebuit să treacă mai bine de 20 de ani de când ne-am rupt din componenţa imperiului răului ca să avem astăzi un Monument în memoria celor deportaţi, ridicat de Primarul General al Municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă. Nu ne mai putem ascunde identitatea, e timpul să spunem lucrurilor pe nume. Şi eu aş fi putut să vă mint, dacă aş fi avut nevoie de bani şi de funcţii, dar eu mereu am luptat pentru cauză şi pentru neam. Democraţia nu înseamnă guvernanţi bogaţi şi cetăţeni săraci! Democraţia înseamnă un guvern pentru oameni!

Acum ca niciodată, având în vedere contextul geopolitic extern, avem nevoie de umbrela NATO. Când războiul e atât de aproape şi armata rusească nici nu a plecat de pe teritoriul nostru, noi nu mai avem dreptul moral să nu batem alarma. Securitatea statului a devenit un punct de plecare prioritar pentru prosperitatea Republicii Moldova.”

În final, Preşedintele PL a răspuns la întrebările apărute la cei prezenţi la întâlnire, iar cetăţenii au promis că nu vor renunţa la cursul european şi aderarea la NATO, întrucât doar în cadrul UE şi NATO cetăţenii vor avea o viaţă bună şi un viitor în pace şi bunăstare pentru copii.

Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md