Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPL

Mihai GHIMPU: Vă mulţumesc, stimaţi cetăţeni, pentru lecţia pe care ne-aţi dat-o, pentru patriotism, demnitate şi curaj!

|versiune pentru tipar| PL, 1 decembrie 2014 | 

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a susţinut astăzi, 1 decembrie, o conferinţă de presă. În cadrul conferinţei de presă, Mihai Ghimpu a adus un mesaj de mulţumire cetăţenilor care au votat pentru Partidul Liberal, dar şi pentru celelalte partide proeuropene, făcând să existe o majoritate democratică.

“Vă mulţumesc celor care aţi votat pentru PL, acest vot înseamnă că aveţi încredere, acest vot înseamnă că susţineţi politica Partidului Liberal de aderare la NATO şi UE, acest vot înseamnă că DVS mergeţi cu un pas înaintea altor partide politice. De asemenea, vă mulţumesc pentru votul acordat partidelor proeuropene. Votul DVS a hotărât ca din nou cele 3 partide: PL, PLDM şi PDM să se aşeze la masa de negocieri şi sa formeze o nouă Alianţă pentru Intergrare Europeană.”

Mihai Ghimpu a accentuat că unicul drum al Republicii Moldova este cel spre Uniunea Europeană şi NATO, iar aderarea la valorile europene este un proces firesc pentru republică — “Republica Moldova nu are alt drum decât aderarea la valorile pentru care au luptat mulţi dintre DVS, fraţii noştri, părinţii noştri, buneii şi străbuneii noştri, iar locul nostru este alături de aceste valori. Republica Moldova nu poate merge în direcţia în care au chemat unele partide proruse, fericirea n-a venit niciodată din acea direcţie, de acolo au venit ocupanţii. Republica Moldova este un stat european, este un stat de drept şi democratic şi, astfel, datorită votului DVS va veni ziua când cu adevărat omul va fi prioritatea guvernării, iar legea va fi una pentru toţi. Eu sunt convins că de data aceasta cei în care DVS v-aţi pierdut încrederea, aţi trecut peste dezamăgiri, frustrări, peste nemulţumiri, au tras concluzii şi vor face aşa încât să creăm un viitor mai bun pentru toţi.”

De asemenea, Preşedintele PL a adus un mesaj de mulţumire cetăţenilor pentru curajul, patriotismul şi demnitatea de care au dat dovadă — “Vă mulţumesc pentru lecţia pe care ne-aţi dat-o, pentru patriotism, pentru demnitate, pentru curaj, pentru că aţi ales un viitor mai bun pentru copiii şi copiii copiilor noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Fiind întrebat despre condiţiile PL-ului în formarea unei alianţe, Mihai Ghimpu a accentuat că Partidul Liberal nu impune condiţii, întrucât pentru PL contează interesele cetăţenilor şi bunăstarea lor, iată de ce PL va negocia astfel încât să aibă de câştigat cetăţenii — “Pentru noi este important omul, democraţia şi valorile, nu banul sau funcţiile. Ne dorim ca cetăţenii să simtă că au o guvernare democratică, o guvernare pentru oameni şi ei trebuie să simtă ca guvernarea munceşte pentru ei, dar nu invers!”

În ceea ce priveşte obiectivul Partidului Liberal de aderare a R. Moldova la NATO, Preşedintele PL a accentuat că “ Republica Moldova nu are capacităţi politice, nici militare şi nici economice de a apăra independenţa şi libertatea cetăţenilor săi. Iată de ce PL a propus cetăţenilor aderarea Republicii Moldova la NATO. Da, suntem 3 partide diferite, avem 3 programe diferite, fiecare cu alegătorii săi, însă Republica Moldova este una, iar cetăţenii merită bunăstare şi pace, pe care le putem oferi doar în cadrul NATO şi UE!”

Referindu-se la statutul de neutralitate a R. Moldova, Mihai Ghimpu a menţionat că se aşteaptă decizia Curţii Constituţionale la sesizarea depusă de către deputaţii PL, atunci lucrurile vor fi mult mai clare.

La sfârşitul conferinţei de presă, Preşedintele Partidului Liberal a venit cu o promisiune în faţa cetăţenilor: “Promit în faţa cetăţenilor că noi vom ramâne aceeaşi, consecvenţi în politica noastră, vom rămâne alături de oameni, vom susţine tot ceea ce va îmbunatăţi condiţiile de trai ale cetăţenilor, vom face în aşa fel încât Republica Moldova să devină cu adevărat un stat european. Nu doar prin declaraţii, dar prin fapte concrete şi realizări. Pentru aceasta e nevoie să avem o guvernare cinstită, corectă şi să încetăm politica dusă la două capete.”

Întrucât astăzi, 1 decembrie, este Ziua Naţională a României, Mihai Ghimpu a adresat un mesaj de felicitare tuturor românilor — “Felicitări de Ziua Naţională a României! Trăiască România, trăiască românii de pretutindeni!”

Sursa: www.pl.md