Alegerile locale generale din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPLDM

PLDM a aprobat lista candidaţilor la funcţia de deputat

|versiune pentru tipar| PLDM, 2 octombrie 2014 | 

Consiliul Politic Naţional al Partidului Liberal Democrat din Moldova a aprobat în unanimitate lista candidaţilor la funcţia de deputat şi a stabilit sarcinile pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie.

Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a menţionat că aceste alegeri sunt extrem de importante pentru Republica Moldova, pentru viitorul european al fiecărui cetăţean în parte, iar de scorul electoral al partidului va depinde continuitatea reformelor şi asigurarea unei guvernări democratice.

“PLDM merge în alegeri unit, solidar şi cu şanse reale de a obţine suficiente mandate pentru ca, împreună cu alte partide de orientare democratică, să asigurăm o guvernare pro-europeană”, a menţionat Vlad Filat.

Liderul PLDM a specificat că la definitivarea listei candidaţilor s-a ţinut cont de propunerile organizaţiilor teritoriale, de proporţionalitatea reprezentării femeilor şi a tinerilor.

“Abordarea noastră a fost una complexă, astfel încât întreaga listă electorală a PLDM să fie compusă din oameni care au capacităţi şi posibilităţi reale nu doar de a obţine un scor bun în alegeri, dar, cel mai important, pentru a asigura o bună guvernare a ţării”, a specificat Vlad Filat.

La rândul său, prim-vicepreşedintele PLDM, Iurie Leancă, a declarat că “PLDM reprezintă o echipă unită, profesionistă, forţa motrice pentru mişcarea înainte a ţării, spre un viitor prosper, european”.

În lista PLDM se regăsesc personalităţi marcante, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale, ai mediului academic şi de afaceri.

Lista este deschisă de preşedintele PLDM, Vlad Filat, urmat de prim-vicepreşedintele Iurie Leancă, Prim-ministru a Republicii Moldova; vicepreşedinta PLDM, vicespeakerul, Liliana Palihovici; ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman; ministrul Educaţiei, Maia Sandu; vicepreşedinţii PLDM, Valeriu Streleţ, Grigore Belostecinic şi Vadim Pistrinciuc; vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov; rectorul Academiei de Administrare Publică, Oleg Balan. În listă se mai regăsesc secretarul general al PLDM, Victor Roşca; prim-vicepreşedintele TLDM, Mihaela Spătaru, primarul de Cucoara, Aliona Goţa; preşedintele raionului Hânceşti, Grigore Cobzac etc.

La 3 octombrie, PLDM va depune la Comisia Electorală Centrală dosarul cu setul de acte necesar pentru înregistrare în calitate de concurent electoral.

Sursa: www.pldm.md