Alegerile locale generale din 2019 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPLDM

Chiril Lucinschi: PLDM este locomotiva integrării în Uniunea Europeană

|versiune pentru tipar| PLDM, 5 noiembrie 2014

În data de 4 noiembrie, studenţii de la Facultatea Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la USM au participat la o întâlnire cu deputatul PLDM şi preşedintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Chiril Lucinschi.

În cadrul discuţiilor cu studenţii, deputatul le-a relatat despre realizările PLDM, despre modul în care Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi propune să îmbunătăţească calitatea studiilor, dar şi despre eforturile depuse pentru a diminua corupţia în sistemul de învăţământ, dar şi instituţiile statului.

Chiril Lucinschi a încurajat studenţii să trateze alegerile cu maximă seriozitate, deoarece acum ne aflăm în momentul în care PLDM poate continua transformările în Republica Moldova.

“Vreau să vă rog să fiţi activi şi să susţineţi PLDM în această toamnă, deoarece în toţi aceşti ani noi am fost locomotiva integrării în Uniunea Europeană”, a subliniat Chiril Lucinschi.

La eveniment au participat, de asemenea, prim-vicepreşedintele TLDM, Mihaela Spătaru, vicepreşedintele TLDM, Vasile Şaramet, şi coordonatorul clubului liberal democrat al USM, Nicolai Rîjcov.

Sursa: www.pldm.md