Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPLDM

“Mişcăm Moldova înainte, spre un viitor european” — dialog cu diaspora moldovenească din Grecia

|versiune pentru tipar| PLDM, 17 noiembrie 2014

Vicepreşedinta PLDM, Liliana Palihovici, a avut, duminică, la Atena o întâlnire cu diaspora moldovenească, la care au participat peste 1200 de moldoveni. Întâlnirea s-a desfăşurat la Teatrul “Beakh” din capitala elenă.

“Mă bucur enorm că sunteţi astăzi foarte mulţi şi că vă pasă de viitorul Republicii Moldova. Echipa noastră a pus o piatră la temelia casei europene în Moldova, iar acum trebuie să mişcăm lucrurile în direcţia care va consolida independenţa şi securitatea statului”, a afirmat Liliana Palihovici. Vicepreşedinta PLDM a mulţumit, de asemenea, maestrului Nicolae Botgros şi interpreţilor Anişoara Dabija şi Ion Paladi, care, “prin cântecul lor, au adus căldura Moldovei pentru fiecare moldovean din Grecia care duce dorul casei”.

Liliana Palihovici a discutat cu reprezentanţii diasporei moldoveneşti despre Planul 2020, Codul Educaţiei, exemplele de reuşită ale concetăţenilor noştri care au investit în Moldova banii câştigaţi în străinătate pentru a contribui la dezvoltarea europeană a ţării.

Totodată, a fost pus în discuţie subiectul cu referire la Acordul de securitate socială între Republica Moldova şi Republica Elenă. Liliana Palihovici a menţionat că acest subiect rămâne a fi o sarcină pentru următorul mandat. “Sunt convinsă că după 30 noiembrie vom avea o guvernare pro-europeană şi vom continua reformele în domeniile vitale pentru cetăţenii noştri, oriunde s-ar afla”, a spus Palihovici.

La fel, Liliana Palihovici a menţionat că apreciază mult faptul că cetăţenii noştri, aflaţi în străinătate, nu uită nici pentru o secundă cine sunt, de unde vin şi că ajută la dezvoltarea europeană a Republicii Moldova.

Sursa: www.pldm.md