Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPLDM

Liderul PLDM către tineri: Votând echipa PLDM — votaţi pentru un viitor european!

|versiune pentru tipar| PLDM, 23 noiembrie 2014

Pe data de 30 noiembrie veţi decide prin vot unde vreţi să trăiţi: într-o Moldovă integrată în spaţiul european al stabilităţii şi bunăstării sau într-o Moldovă şantajată, umilită, lipsită de apărare — mesajul a fost transmis de preşedintele PLDM, Vlad Filat, unui grup de tineri din raionul Râşcani, care vor vota pentru prima dată.

“Anul acesta veţi vota pentru prima dată. Este un eveniment important din viaţa voastră, dar şi o mare responsabilitate. Pentru prima dată veţi decide cine vă va reprezenta în parlament. Pentru prima dată veţi decide dacă ţara va merge înainte sau va aluneca înapoi”, a spus Vlad Filat.

Liderul liberal-democrat a menţionat că PLDM are obiective clare, iar promisiunile asumate le realizează.

“Ne-am propus să oferim cetăţenilor dreptul de a circula fără vize în UE şi am reuşit. Am promis că vom repara drumuri, şcoli, spitale, că vom dezvolta satele şi asta facem de când suntem la guvernare. Ne-am angajat să îmbunătăţim educaţia şi am reuşit. Acum ne propunem să facem ca ţara noastră să fie membru al Uniunii Europene, statut care ne va permite să trăim în pace şi prosperitate. Pentru aceasta avem nevoie de sprijinul vostru, al tinerilor. Votând echipa PLDM, votaţi pentru viitorul vostru european”, a spus preşedintele PLDM.

În acelaş timp, Vlad Filat a cerut tinerilor să fie activi, pentru că de implicarea lor depinde viitorul Republicii Moldova.

Vlad Filat: PLDM are pe listă cele mai multe femei candidate la funcţia de deputat

PLDM a încurajat întotdeauna participarea femeilor în afaceri şi în procesul decizional atât la nivel local, cât şi naţional. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, la întrevederea cu femeile liberal-democrate din raionul Râşcani.

Vlad Filat a menţionat că dintre toate formaţiunile înscrise în cursa electorală, PLDM are pe listă cele mai multe femei candidate la funcţia de deputat.

Cu referire la alegerile din 30 noiembrie, liderul PLDM şi-a exprimat convingerea că responsabilitatea, devotamentul şi profesionalismul doamnelor vor face ca Republica Moldova să se mişte înainte spre integrarea în marea familie europeană.

“Acum, mai mult ca oricând, e nevoie să ne unim forţele şi să ne mobilizăm pentru a garanta continuitatea reformelor pe care le-am iniţiat în ultimii ani. Acum, pe ultima sută de metri, e momentul crucial să ne adunăm toată forţa, hotărârea şi energia pentru a merge înainte spre un viitor european pentru copiii noştri, spre un viitor european pentru Republica Moldova”, a spus Vlad Filat.

Liderul liberal-democrat a mulţumit tuturor doamnelor pentru faptul că nu sunt indiferente şi se implică în procesul decizional din Republica Moldova.

Preşedintele Organizaţiei de Femei Râşcani a PLDM, Jana Chihai, a menţionat că doamnele liberal-democrate vor fi şi în continuare implicate şi vor contribui la modernizarea Republicii Moldova.

Organizaţia de Femei Râşcani a PLDM a fost creată în 2008.

Sursa: www.pldm.md