Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPLR

Lansarea PLR: nivelul de trai şi drumul european

|versiune pentru tipar| PLR, 17 octombrie 2014 | 

Partidul Liberal Reformator (PLR) se lanseaza in campania electorala, printr-un eveniment care va avea loc duminica 19 octombrie, la Palatul National, unde sunt asteptati circa 2500 de membri din toata tara. Liberalii Reformatori se vor axa in campanie pe teme majore de interes: nivelul de trai al oamenilor, dar si pe drumul european al Republicii Moldova. Mesajul PLR este ca moldovenii pot trai mult mai bine, daca promovam valoarea adevarata — si principiile liberale reformatoare- in politica si administratie, combatand coruptia si pastrand ritmul reformelor pentru aderarea la Uniunea Europeana.

Duminica vor urca pe scena Palatului National, alaturi de liderii si candidatii reformatorilor, si Presedintele Senatului Romaniei, fostul premier Calin Popescu Tariceanu, precum si alti invitati surpriza, sustinatori ai valorilor liberale si ai reformei clasei politice moldovene. PLR este adeptul unei liste electorale care sa imbine experienta echipei ministeriale cu oameni noi, cunoscuti in societate pentru implicarea lor civica.

Evenimentul, care va avea loc de la 11 la 12:30, este precedat, la ora 10, de o depunere de flori la statuia lui Stefan cel Mare. De la ora 13, oaspetii se vor bucura de un concert extraordinar Directia 5. De altfel, PLR ocupa locul V pe lista de vot la alegerile din 30 noiembrie, iar Platforma Program, la care va face referire, in discursul sau de duminica, Presedintele PLR Ioan Hadarca, va propune cetatenilor Moldovei cinci mari directii de schimbare in bine a societatii.

Purtătorul de cuvânt al partidului pentru Campanie a fost anuntat, vineri 17 octombrie, in cadrul unei conferinte de presa. Este vorba de vicepreşedintele PLR, doamna Tatiana Potîng, ocazie cu care liberalii reformatori isi reafirma credinta in promovarea femeilor competente in administratie si politica.

De asemenea, în cadrul conferinţei de presă organizată astăzi la sediul partidului, Preşedintele PLR, Ion Hadârcă, a lansat proiectul “Pactul de Garanţie pentru Promovarea Neabătută a Cursului European”.

Acest proiect are la bază evoluţia ascendentă a integrării depline, incluzând aderarea care poate fi asigurată doar datorită unei gestionări corecte a proceselor democratice electorale, bazate pe interesul naţional, integrarea europeană şi stabilitate socială prin: continuarea reformelor structurale în domeniul justiţiei, continuarea combaterii corupţiei de o manieră sistemică, dezvoltarea rapidă a infrastructurii naţionale şi locale, asigurarea autonomiei reale a autorităţilor publice locale, asigurarea calităţii vieţii fiecărui cetăţean al Republicii Moldova, prin accesul la servicii de sănătate şi educaţie de înaltă calitate ş.a.

Domnul preşedinte a invitat, pe această cale partenerii de coaliţie şi toate partidele extraparlamentare care împărtăşesc ideea europeană, să adere la acest Apel, demonstrând solidaritate în jurul ideii naţionale şi capacitatea de a se ridica deasupra intereselor doctrinare sau de grup.

Departamentul de Comunicare al PLR
Sursa: www.plr.md