Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPP

“Patria” a depus o contestaţie la CEC şi insistă că alegerile parlamentare sunt nelegitime

|versiune pentru tipar| PP, 5 decembrie 2014

Partidul lui Renato Usatîi cere Comisiei Electorale Centrale să stabilească că scrutinul parlamentar din 30 noiembrie a avut loc cu încălcări grave şi să propună Curţii Consituţionale invalidarea rezultatelor alegerilor.

Formaţiunea politică a depus o contestaţie la CEC în care a argumentat detaliat încălcările grave produse la alegerile parlamentare din 30 noiembrie şi insistă ca scrutinul să fie declarat nelegitim.

“Partidul Politic «Patria» a fost înregistrat în calitate de concurent electoral pe data de 13 octombrie, iar în procesul campaniei electorale a respectat prevederile Codului Electoral şi, spre deosebire de alţi concurenţi electorali, în privinţa lui nu a fost aplicată nicio sancţiune prevăzută de art.69 din Codul Electoral” — precizează reprezentanţii “Patriei” în contestaţia depusă la CEC.

În document se mai menţionează că “«Patria» a informat în repetate rânduri CEC, OSCE şi o serie de Ambasade despre provocările atât efectuate, cât şi ce se pregătesc în adresa partidului.”

Astfel, reprezentanţii partidului “Patria” menţionează că cea mai mare lovitură s-a produs pe 28 noiembrie, când Inspectoratul general de Poliţie a adresat Comisiei Electorale Centrale o sesizare privind excluderea “Patriei” din cursa electorală. Astfel, ei sunt vădit indignaţi că “în aceeaşi zi CEC a examinat sesizarea, în lipsa noastră, a adoptat hotărârea respectivă şi în aceeaşi zi a remis-o în adresa Curţii de Apel Chişinău, care a decis nu doar anularea înregistrării Partidului în calitate de concurent electoral, ci şi confiscarea în folosul statului a 81 158 506 lei. În următoarea zi, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul Partidului şi a menţinut hotărârea Curţii de Apel Chişinău”.

Potrivit art.36 alin.1 din Codul Electoral se interzice finanţarea directă şi indirectă de către întreprinderi, insituţii şi organizaţii străine, precum şi de persoane fizice care nu sunt cetăţeni ai Republicii Moldova. Juriştii partidului “Patria” menţionează că “din sesizarea IGP şi potrivit hotărârilor instanţelor judecătoreşti adoptate pe dosar rezultă că niciun subiect menţionat nu au finanţat şi nici nu au susţinut campania electorală a concurentului electoral «Patria»”. Astfel, “Prin urmare, nu putem vorbi despre utilizarea intenţionată de către «Patria» a mijloacelor financiare din străinătate şi acest temei nu putea servi drept justificare de anulare a înregistrării Partidului Politic «Patria» în calitate de concurent electoral”.

În opinia juriştilor partidului, adoptând o astfel de hotărâre, instanţele de judecată nu au ţinut cont de faptul că partidul, respectând prevederile Codului Electoral a deschis la Moldindconbank un cont cu menţiunea “Fond Electoral” şi toate operaţiile le-a făcut prin intermediul acestui Fond.

În contestaţia depusă la CEC se menţionează: “În perioada 13–24 octombrie Partidul a înregistrat încasări băneşti în sumă de 10 mln 842 mii de lei şi a cheltuit 10 mln 746 mii 405 lei. Sumele intrate în Fondul Electoral au fost virate de persoane fizice, cetăţeni ai Republicii Moldova. Liderul Partidului Renato Usatîi pe parcursul campaniei electorale n-a introdus niciun bănuţ în Fondul electoral”.

În perioada 30 mai — 21 noiembrie 2014 Renato Usatîi a declarat la intrare în ţară în sumă 14 mln 872 mii 128 lei şi în această perioadă a înregistrat două feluri de tranzacţii exprimate în alimentarea contului şi operaţiuni de cumpărare a valutei. Însă instanţele de judecată au făcut o concluzie lipsită de temei, precum că suma de 8 mln 158 mii 506 lei a fost folosită pentru campania electorală şi neîntemeiat au dispus confiscarea acestei sume în bugetul de stat.

“Menţionăm că o parte din această sumă a fost utilizată până la începerea campaniei electorale în scopuri caritabile, cum ar fi amenajarea terenurilor pentru copii în ogrăzile unor case de locuit din diferite localităţi, cumpărarea mai multor seturi de mobilier pentru grădiniţe şi şcoli, acordarea ajutorului pentru familii nevoiaşe şi copii cu dizabilităţi sau cu diferite boli şi pentru alte acţiuni de caritate. Renato Usatîi din contul său a organizat câteva concerte, unde a înmânat ajutoare băneşti veteranilor de război, iar o parte din banii introduşi în ţară încă îi deţine asupra sa.” — se menţionează în contestaţie.

Astfel juriştii partidului, consideră că “o abordare simplistă, superficială şi neargumentată a dus la excluderea nelegitimă a partidului din cursa electorală”, iar această “încălcare comisă prin cursul Inspectoratului General de Poliţie, Comisia Electorală Centrală, Curţii de Apel Chişinău şi Curţii Supreme de Justiţie urmează a fi considerată drept una gravă, care a influenţat rezultatele votării şi atribuirea mandatelor”

Expunând detaliat aceste argumente, Partidul Politic “Patria” a menţionat în contestaţie că “În această situaţie, potrivit art.92 din Codul Electoral alegerile urmează a fi declarate nule”.

În aceeaşi contestaţie, reprezentanţii Partidului “Patria” au specificat că în campania electorală au fost cmise şi alte încălcări care au influenţat rezultatele alegerilor.

Una dintre încălcările produse este faptul că “în jur de 500–700 de mii de cetăţeni moldoveni care se află pe teritoriul Federaţiei Ruse nu au putut vota, din cauza că CEC a dechis pe teritoriul acestei ţări doar 5 secţii de votare, acordând dreptul la vot numai la 15 mii de alegători, în timp ce în Italia, unde se află mai puţini cetăţeni moldoveni, au fost deschise 25 de secţii de votare”. Aşadar, “în astfel de circumstanţe mii de cetăţeni moldoveni au fost lipsiţi dedreptul constituţional — dreptul de a alege. Or, potrivit art. 38 alin.2 din Constituţie şi art.11 din Codul Electoral dreptul la vot îl au toţi cetăţenii Republicii Moldova, care au împlinit vârsta de 18 ani”.

O altă încălcare, care a afectat desfăşurarea procesului electoral a fost defectarea registrului SIAS “Alegeri” pentru câteva ore, fapt ce a permis votarea dublă sau multiplă, votarea celor decedaţi, dar incluşi în listele electorale şi votarea în locul celor care nu s-au prezentat la secţiile de votare.

În afară de cele menţionate pe parcursul totalizării rezultatelor votării s-a diminuat numărul buletinelor declarate nevalabile, ceea ce nu putea să se întâmple şi nici nu poate fi explicat.

“Cum ar putea explica Comisia Electorală Centrală că la numărarea a 98,79% de buletine existau 68560 de buletine nevalabile, iar la numărarea a 100% de buletine numărul celor nevalabile a constituitdeja 50948. Toate acestea denotă faptul că alegerile parlamentare din 30 noimebrie 2014 s-au produs cu grave încălcări, iar cea mai mare încălcare şi ilegalitate s-a comis în privinţa concurentului electoral «Patria»,care a fost exclus neîntemeiat din scrutinul electoral” — precizează reprezentanţii “Patria” în contestaţie.

Expunându-şi detaliat argumentele reprezentanţii Partidului Politic “Patria” cer Comisiei Electorale Centrale să stabilească că în procesul alegerilor parlamentare s-au comis încălcări grave care au influenţat rezultaele alegerilor.

“Alegerile parlamentare nu au fist libere şi democratice, iar în acest context Partidul Politic «patria» vine cu propunerea ca CEC la totalizarea rezultatelor scrutinului să recunoască acest fapt şi să propună Curţii Constituţionale invalidarea rezultatelor alegerilor.” — este expus în contestaţie.

Sursa: ru1.md